DISTRIBUIȚI

Voleibalistele de la CSM Lugoj au bifat prima victorie din acest an, pe teren propriu, cu U NTT Data Cluj, echipă nou-promovată. După un start dificil, cu Blaj, Bacău, Agroland și Dinamo, echipa antrenată de Valerijan Luka a reușit să obțină o primă victorie în A1.

Clujul a condus doar în debutul primului set, după care CSM Lugoj a preluat conducerea și a câștigat primul set cu 25-12. Ardelencele au jucat ceva mai bine în setul al doilea, când a fost și 15-15, dar tot Lugojul a luat setul cu 25-20. Gazdele au condus și în setul al treilea, unul mai lung, de 30 de minute, dar au câștigat cu 25-21, după un meci de 77 de minute în total.

CSM Lugoj are următorul meci vineri, pe terenul Penicilinei Iași.

 

(foto: facebook.com/pg/CSM-Lugoj-volei)

LĂSAȚI UN MESAJ