DISTRIBUIȚI

Cei de la Poli Timișoara vor juca vineri un meci dificil cu FC Botoșani, iar problemele de lot sunt tot mai mari. Marți au fost 15 jucători la antrenament, iar Alex Munteanu a ieșit cu dureri la inghinali. Ionuț Popa a făcut o serie de declarații interesante despre acuzațiile aduse de impresarul Cristea Opria într-o emisiune televizată și a spus cine consideră că ar trebui să fie președinte.

Va lipsi Țigănașu, iar Șeroni nu e refăcut. Popa a spus că nu îl va folosi pe Alex Ciucur fundaș stâng,a mai ales că e posibil să joace în fața, în locul lui lui Munteanu. Soluțiile rămân Podină sau Melinte. La jocul cu FC Botoșani, Popa se va întâlni cu prietenul său Toni Heleșteanu. ”După jocul cu Juventus am încercat să atingem mai multe obiective: să refacem jucătorii care accidentați și nu prea am reușit acest lucru, să punem la punct aspecte care să ne îmbunătățească jocul. Sunt mulțumiți de atitudinea jucătorilor, au avut o atitudine frumoasă, bună, pe care aș vrea să o demonstreze la jocul de vineri. Ne dorim un obiectiv mai îndrăzneț decât clasarea în primele zece, eu îmi doresc să intru în play-off. Se descurcă destul de bine, au cea mai ”periculoasă” conducere, în frunte cu Toni Heleșteanu. E o echipă foarte bună, care joacă de câțiva ani, care efectiv este în play-off. Nu mai poate fi ajunsă la numărul de puncte pe care îl are. Sunt convins că vor veni i aici să joace foarte bine, dar noi vrem să jucăm mai bine decât ei”, a precizat Popa.

La Tele Europa Nova, impresarul Cristea Opria a criticat jucătorii aduși de Popa prin impresarul Vranjkovic, dar și faptul că a jucat cu Mailat titular până în ultima clipă. ”Eu am adus trei jucători prin intermediul lui Vranjkovic, pentru ca lotul este complet. Ce mă deranjează la domnul Opria, îi vorbesc ca unui fost prieten și încă prieten, îl respect pentru că a ajutat clubul într-o situație grea. Dumnealui este impresarul lui Bîrnoi. Venea zilnic la club când era Bîrnoi titular. Când a revenit Mailat după accidentare, pe care îl consider cel mai bun din grupul U21, domnul Opria nu ne-a mai fost prieten. Se fac tot felul de insinuări, de presiuni. Am vorbit cu conducerea, la mine nu vin impresarii cu presiuni. La mine cel mai bun jucător joacă. Dovadă că Mailat era în litigiu cu clubul, iși juca, pentru că era cel mai bun”, a spus Popa despre acuzațiile aduse.

Întrebat cine ar dori să fie președinte la Poli, Popa a dat o declarație interesantă. ”Eu aș merge pe continuitate. Radu Birlică ar trebui să fie președinte. Nu știam că și Neaga vrea să fie președinte. Pe el l-aș pune vicepreședinte și aș pune alt director sportiv, Petrea Mușat. Mie întotdeauna mi-a plăcut Viorel Vișan așa ca om”, a mai spus Popa, care e de părere că litigiul câștigat de Mailat e caz de justiție.

Jucătorul Cosmin Bîrnoi are încredere în victorie. ”Este un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună, care vine după o serie de meciuri foarte bune, atâtea victorii. Cred că este o echipă care își va asigura locul de play-off dacă va învinge aici. Dar și noi ne dorim foarte mult victoria și sperăm să obținem. Avem o echipă foarte bună, cu jucători cu experiență pe fiecare post, avem și mici accidentări. Domnul Popa trebuie să impresioneze cele acolo în stânga, Șeroni e puțin accidentat. Sperăm să câștigăm de acum toate meciurile și să fim în play-off”, a punctat jucătorul.

Partida se dispută vineri de la ora 18 și e transmisă de Digisport, Telekomsport și Look TV.

(foto: facebook.com/ACSPoliTimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ