DISTRIBUIȚI

Cei de la ASU Poli joacă în cea mai scurtă deplasare, pe terenul Ripensiei, în a cincea confruntare oficială dintre cele două formații. Bogdan Andone are un singur absent, pe Adrian Poparadu. Alb-violeții spun că nu se tem de o linie de cinci fundași a adversarilor, pe un teren mic, ci spun că se vor axa să-și facă jocul lor.

Antrenorul Andone vrea să aibă continuitate cu rezultatele. ”Un meci important pentru noi, e important să avem continuitate în evoluții și rezultate. Îmi doresc să facem un meci bun și să câștigăm cele 3 puncte puse în joc. Eu ca antrenor și iubitor de fotbal mi-aș fi dorit ca acest meci să fie pe stadionul mare, unde cu siguranță ar fi venit mai multă lume. Fotbalul e făcut pentru spectatori, poate uneori trebuie să facem sacrificii pentru spectacolul fotbalistic. E o echipă bine organizată, cu doi-trei jucători care fac diferența, dar noi avem o filosofia noastră de joc, nu jucăm în funcție de adversar, ci ceea ce știm noi că trebuie să jucăm. Dacă vom face lucruri bine, cu siguranță avem șanse mari să câștigăm meciul”, a precizat Bogdan Andone.

Carol Taub a prins toate precedentele întâlniri. ”Este un meci important, trebuie să avem atitudine și să câștigăm cele 3 puncte. E benefic pentru fotbalul din Timișoara că sunt două echipe de tradiție. După trei ani e întâlnim din nou în liga secundă. Nu m-am gândit niciodată că ne vom întâlni în Liga a II-a, aveam parcursul nostru spre eșaloanele superioare, nu ne-am gândit că ne vom duela din nou. Mi-aș fi dorit să jucăm pe ”Dan Păltinișanu”, venea mai multă lume la stadion și era o atmosferă mult mai frumoasă decât pe terenul din Ciarda, unde nu va fi așa multă lume ca pe stadionul mare. Mi-a rămas în minte victoria cu 6-2, a fost cel mai plăcut moment”, a precizat Taub.

Pentru bucureșteanul Cornel Predescu, va fi însă primul derby timișorean. Mijlocașul spune că la acest meci nu e nevoie de nicio motivație suplimentară. ”Pentru mine e primul derby timișorean, mă bucur că o să am ocazia să fac parte din acest meci. Știu că este un derby de tradiție, va fi o partidă cu o încărcătură aparte. În astfel de meciuri nu mai e nevoie de nicio motivație. Suntem pregătiți să luăm cele 3 puncte. Cu siguranță meciul ar fi arătat altfel pe ”Dan Păltinișanu”, dar nu ne gândim la acest lucru, ne vedem de jocul nostru”, a punctat Predescu.

Partida începe sâmbătă la ora 11 în Ciarda Roșie.

(foto: http://facebook.com/sspolitimisoara)

 

LĂSAȚI UN MESAJ