DISTRIBUIȚI

După 12 ediţii de Timişoara Gospel Project şi peste un an de pauză de concerte, aventura muzicală a coriştilor amatori conduşi de germanul Dominic Samuel Fritz revine în forţă cu un album original cu titlul „Songs of Deliverance”. Concertul de lansare a compact discului 100% marca TGP, care conţine 12 piese scrise şi compuse de dirijor, va avea loc duminică, 3 decembrie, la ora 17, la Filarmonica „Banatul”. Intrarea este liberă.

„E cel mai ambiţios proiect al Asociaţiei Culturale TGP, si a însemnat multă muncă pentru colegii noştri implicaţi echipa de proiect”, a precizat dirijorul german, care e şi preşedintele asociaţiei timişorene a cărei întreagă activitate se bazează pe voluntariatul membrilor săi.

Materialul discografic produs şi mixat de Cornel Olar reuneşte un band rock eclectic, cinci muzicieni profesionisti excepţionali, Eduard Bogdan (pian, clape), Johnny Kui (chitări), Daniel Kui (chitară bass), Emi Kui (tobe), Petre Ionuţescu (trompetă). Inima albumului este un cor de 80 de corişti amatori de un entuziasm debordant şi molipsitor. Din rândul corului sunt şi solistele albumului – “toate cu voci de vedete internaţionale”, cum s-a mândrit dirijorul: Alexandra Şari, Vera Ciocan, Ana Kui, Mona Şianţiu, Amalia Iordache şi Cornelia Sărăcuţi.

 

„Cântecele de pe acest album încearcă să exprime tot ce înseamnă Timişoara Gospel Project: năzuinţa noastră pentru comunitate şi includere socială, angajamentul nostru pentru respect şi acceptare” a declarat compozitorul-dirijor Dominic Samuel Fritz.

Asociaţia a lansat şi primul său videoclip, „Instrument of love”, cu o săptămână înainte de concert.

Timişoara Gospel Project, care renaşte la fiecare ediţie pentru zece zile într-o nouă componenţă, nu este un cor obişnuit, ci un fenomen artistic unic, ce reuşeşte prin muzică să fie un catalizator pentru schimbare şi includere socială. Coriştii sunt de toate vârstele şi de toate condiţiile sociale, medici, casnice sau oameni ai străzii, amatori care nu au mai călcat în viaţa lor pe o scenă sau solişti cu experienţă cântă împreună şi sfârşesc prin a forma o comunitate în ciuda diversităţii grupului. Proiectul fondat de Dominic Samuel Fritz, început în 2005 cu zece oameni şi un pian, a reunit la ediţia jubiliară de zece ani peste 100 de corişti, un band rock şi orchestra Filarmonicii „Banatul” într-un spectacol de gospel simfonic memorabil. Cu albumul „Songs of Deliverance”, Timişoara Gospel Project se va face remarcat mult dincolo de graniţele Banatului.

LĂSAȚI UN MESAJ