DISTRIBUIȚI

Duminică, 10 decembrie, de la ora 17, sunteți invitați cu mic cu mare la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara la un concert de muzică clasică. Intrarea este liberă, evenimentul este pretabil și pentru copii, iar scopul absolut este acela de a fi alături de  alături  de Diana în confruntarea ei cu un diagnostic dificil.

Silvia Sorina Munteanu, soprană – prim solistă a Operei Naționale din București, soprana Renate Binkitsch și basul Ioan Toma, acompaniați cu virtuozitate de Silviana Cîrdu la pian, se numără printre artiștii care, cu sufletul deschis, și-au manifestat bunăvoința și disponibilitatea de a susține această cauză.  De asemenea, membrii Cvartetului de coarde „MUSIC AGE”, alături de alți tineri artiști apreciați ai Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara vor încânta publicul prezent la spectacol. Christian Rudik, bariton al Operei Naționale din Timișoara, în calitate de gazdă a evenimentului, va completa sentimentul de solidaritate a tuturor celor prezenți la spectacol.

 

LĂSAȚI UN MESAJ