DISTRIBUIȚI

Duminică, 10 decembrie, ia-ți bilet la spectacolul special Ghinionistul, de la ora 19:30, în Cinema City Timișoara City Park și o sa ai norocul să vezi comedia alături de cei care i-au dat viață. Fa-ți poze cu ei, ia autografe și întreabă-i ce vrei.

Filmul  românesc Ghinionistul care rulează zilele acestea la Cinema City este o comedie bună, relaxantă,  de ales în favoarea altor comedii americane accesorizate excesiv cu glume proaste și tentă sexuală.  Povestea Ghinionistului din România este mai frumoasă pentru că este familiară. Ceva, ceva din șirul nesfârșit de ghinioane tot am experimentat fiecare dintre noi, dar nu la foc continuu, cum i se întâmplă lui Robert, personajul principal.

Filmul are o durată de 85 de minute, niciunul plictisitor. Abundă de situații limită, mentalități românești reflectate în replici inteligent construite. Regizor este Iura Luncașu, scenariul este scris de Salex Iatma, Iura Luncașu și Radu Gabriel . Din distribuție fac parte Vlad Logigan, Diana Dumitrescu, Dorian Popa, Gheorghe Visu, Augustin Viziru, Levent Sali, Sânziana Tarța, Codin Maticiuc, Virgil Ianțu, Radu Gabriel, Ruby.

Despre film:

”Noi, românii, credem în noroc şi ghinion, ne bazăm pe noroc în tot ce facem şi dăm vina pe ghinion pentru toate eşecurile. Aşa că filmul Ghinionistul e despre noi. Despre haz de necaz. Despre un tip prea prins în grijile zilnice şi prea convins că e urmărit de ghinion, încât uită că unele lucruri depind doar de el pentru a-şi îndeplini visele. Ce-i drept, are multe pieze rele în jur!

Ghinionistul este o comedie autentic românească, o cursă plină de imprevizibil pentru un tânăr chitarist  care nu-şi doreşte decât să ajungă la audiţiile de care viitorul său depinde, dar este impiedicat de tot felul de obstacole”.

LĂSAȚI UN MESAJ