DISTRIBUIȚI

Poli Timișoara, mai precis, o parte dintre jucători, a plecat luni la prânz spre Poiana Brașov, unde au ajuns deja antrenorul Ionuț Popa și managerul Adrian Neaga. Noutățile sunt sud-africanul Ntombela Khanya Sobahle, venit în probe, dar și Zoran Radu, fotbalist adus la insistențele lui Ionel Bungău, care a jucat ultima dată în Liga a V-a.

Cătălin Straton nu e pe lista de cantonament și cel mai probabil, va pleca și el de la Poli. Marius Croitoru și Alex Ciucur vor merge direct la Poiana Brașov. Alex Munteanu nu va face cantonamentul, deoarece este accidentat, la fel ca altă absență pe termen lung, Alex Țigănașu. Ntombela Khanya Sobahle are 25 de ani, este mijlocaș central, dar poate juca și fundaș central, și a jucat în prima ligă sud-africană, la Lamontville Golden Arrows. Zoran Radu e tot mijlocaș, are 26 de ani și a trecut prin liga a treia, la Mama Mia sau Național Sebiș, iar în tur a jucat la Fortuna Becicherecu Mic, în Liga a V-a. În cantonament mai e așteptat fundașul central tunisian.

Iată lista de cantonament:

Portari: Curileac, Smaranda, Contra

Fundași: Haruț, Străuț, Bocșan, Melinte, Șeroni, Neagu, Cânu, Cochintu, Murariu

Mijlocași: Vașvari, Artean, Doman, Croitoru, Ciucur, Zaluschi, Bîrnoi, Oprea, Zoran Radu (ex-Lugoj, Sebiș, Becicherecu Mic-testat), Ntombela Khanya *

Atacanți: Drăghici, Popovici, Velcotă

Poli și-a mai stabilit două amicale cu o formație de liga inferioară din Brașov, plus FC Hermannstadt. Iată meciurile de verificare:

18 ianuarie: Asociația Sportivă SR Brașov – Poli Timișoara

20 ianuarie: joc nestabilit

23 ianuarie: FC Hermannstadt – Poli Timișoara

24 ianuarie: FK Vozdovac (Serbia, locul 6 în prima ligă) – Poli Timișoara

25 ianuarie: Poli Timișoara – Ripensia Timișoara

27 ianuarie: Kisvarda (Ungaria, liga a doua) – Poli Timișoara

30 ianuarie: Național Sebiș – Poli Timișoara

(foto: acspoli.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ