DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, Timișoara Saracens va juca primul meci din manșa eliminatorie din Continental Shield cu georgienii de la Batumi. Bănățenii au rămas fără doi jucători, Brian Sefanaia și Will Hellu, care aveau contracte mari, dar sunt încrezători că pot face un joc bun. De altfel, pentru acest meci a fost adus un pilier nou, Christopher Apoua, din Noua Zeelandă.

Timișoara a mai jucat cu Batumi și în grupele Continetal Shield, iar georgienii s-au impus cu 20-17. Antrenorul cu grămada Cosmin Cioriciu spune că problemele echipei s-au remediat. ”Este primul meci dintr-o dublă de calificare. Este important pentru noi nu repetăm erorile de la partida din grupe. Am muncit înainte de vacanță și imediat după vacanță pentru a remedia aceste neajunsuri. Sperăm că am pus la punct jocul nostru în grămada ordonată, apărarea în jocul spontanelor și alta va fi reacția noastră în meciul cu Batumi. Este un meci de patru reprize, sper să câștigăm fiecare dintre ele și la Cluj noi să mergem mai departe. Păstrând proporțiile, putem să asemănăm meciul cu o confruntare internațională între cele două țări. Sunt puternici doar pe grămada ordonată, strict pe momentul fix”, a declarat Cosmin Cioriciu, cel care pregătește pachetul de înaintare.

La acest meci va debuta noul pilier Chris Apoua. De asemenea, timișorenii și-au mai refăcut dintre jucătorii accidentați, dintre care doar John Leiataua a rămas cu probleme. Fercu și Căpățână nu vor fi în lot, dar au reînceput antrenamentele normale. Conache și Lazăr revin și ei, iar Stephen Shennan va fi în teren, după zece luni de când s-a accidentat. ”Noi ne-am antrenat bine zilele acestea și săptămâna trecută. Nu vreau să facem aceleași greșeli de acum o lună, când a fost meciul. Sper să ajut și eu cu echipa. Noi avem o dorință mare să câștigăm meciul acesta. Au fost aproape zece luni de când m-am accidentat. Am lucru foarte mult cu staff-ul medical, a fost greu”, a spus Shennan.

Cu problemele de lot de la SCM, vicepreședintele Dușan Filipaș a spus că secția de rugby va mai face economii. Chiar și așa, conducătorul e optimist pentru meciul cu georgienii. „Ne așteaptă un meci foarte greu. Aș spune că am pierdut pe greșelile noastre, am controlat jocul în primele 20 de minute, dar după a intervenit o stare de relaxare, ne-am pierdut concentrarea, dorința și determinarea și am pierdut acest meci. Am transmis echipei mesajul că nu mai dorim să vedem acel meci încă o dată. Vrem să vedem Timișoara la adevărata ei valoare, să vedem o Timișoara care câștigă în Georgia. Presa acordă o atenție mai mare acestui meci. Sper ca la sfârșitul acestui meci să câștigăm și să luăm o opțiune serioasă pentru retur”, a spus Dușan Filipaș.

Căpitanul echipei va fi Marian Drenceanu. Partida din Georgia începe sâmbătă la ora 13 ora României și va putea fi văzută pe TVR.

(foto: facebook.com/rugbytimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ