DISTRIBUIȚI

ASU Poli și-a anunțat un program definitivat de amicale, cu modificări față de cel anunțat inițial, și care conține opt jocuri de verificare. Cel mai interesant meci pare a fi ultimul, cu U Cluj, altă echipă cu o galerie impresionată. Adversarii sunt preponderent de Liga a III-a, dar și din Liga a IV-a sau din Serbia.

Reunirea echipei suporterilor va avea loc în 15 ianuarie. Timișorenii speră să își poată disputa toate amicalele în orașul de pe Bega. De altfel, în perioada 20-29 ianuarie echipa va fi în cantonament cu cazare la Casa Oamenilor de Știință, iar primele meciuri vor fi mai ușoare. Primul adversar, pentru data de 20 ianuarie, va fi Cocoșul Orțișoara, locul 7 în Liga a IV-a Timiș. Apoi, în 24 ianuarie alb-violeții primesc vizita celor de la Vulturl Grebenac/Grebenaț, sat cu populație română din Banatul sârbesc. Plavii joacă în liga a IV-a din țara vecină și sunt pe locul 12 din 16 competitoare.

Urmează alte meciuri cu formații de Liga a III-a. În 27 ianuarie, ASU Poli are meci cu Național Sebiș (locul 5 în C4), iar în 30 va avea meci cu ACS Ghiroda (locul 9 în C4). În 3 februarie, va fi meci cu Reșița (locul 4 în C4), în 7 va fi joc cu CSM Lugoj (locul 3 în C4) și în 8, cu Deva (locul 7 în C4). Ultimul amical va fi în 17 februarie, cu prima clasată din C5, U Cluj. La ardeleai joacă fostul polist Dorin Goga, de pe vremea lui Marian Iancu, dar și internaționalul George Florescu.

Iată programul complet:

20 ianuarie, ora 11 – Cocoșul Orțișoara (L4)
24 ianuarie, ora 11 – Vulturul Grebenac (L4, Serbia)
27 ianuarie, ora 11 – Național Sebiș (L3)
30 ianuarie, ora 11 – ACS Ghiroda (L3)
3 februarie, ora 11 – CSM Școlar Reșița (L3)
7 februarie, ora 11 – CSM Lugoj (L3)
8 februarie – CNS Cetate Deva (L3)
17 februarie, ora 14 – Universitatea Cluj (L3)

(foto: Emanuel Titus iliesi)

LĂSAȚI UN MESAJ