DISTRIBUIȚI
LJUBLJANA, SLOVENIA - JANUARY 31: Ricardinho of Portugal scores his side's third goal during the UEFA Futsal EURO 2018 Group C match between Portugal and Romania at Stozice Arena on January 31, 2018 in Ljubljana, Slovenia. (Photo by Stephen McCarthy - UEFA/UEFA via Sportsfile)

Naționala României de futsal a pierdut cu 4-1 meciul cu Portugalia la debutul la Campionatul European de Futsal, cu selecționerul Robert Lupu de la Informatica la ”timonă”. Tricolorii au putut visa frumos la scorul de 2-1, după golul marcat de Mimi Stoica, însă superioritatea valorii lusitanilor și-a spus cuvântul.

Lupu a abordat meciul cu Tonița în poartă, Ignat, Ferreira, Savio și Florin Matei, jucători de câmp. Portugalia a deschis scorul în minutul 4, prin Pedro Cary. România a încercat să atace și a avut faze bune de joc, dar nu a putut marca, chiar dacă a jucat și fără portar, cu cinci jucători de câmp. Până la jumătatea meciului, lusitanii au marcat încă o dată prin Fabio Cecilio, iar la vestiare s-a mers cu 2-0.

În a doua parte a meciului, Lupu a riscat din nou fără portar. După ce Savio a fost retrimis în teren, România a înscris golul de 2-1, în minutul, 34, Mimi Stoica a fost autorul, iar înainte și Savio a atins balonul. Imediat după însă, Portugalia a readus naționala noastră cu picioarele pe pământ, la golul lui Ricardinho, o ”rabona” de manual. Scorul final l-a stabilit, cu execuția de 4-1. Pe lângă Savio, au fost rezerve de la Informatica portarul Vlad Iancu și brazilianul Felipe Oliveira.

De asemenea, in staff se regăsește masseur-ul echipei timișorene, Nicu Koposcsuk, iar preparatorul fizic e tot un timișorean, Bogdan Merișanu, angajat de câțiva ani la FRF. Vineri, România joacă pentru ieșirea din grupe cu Ucraina la Ljubljana, de la ora noastră 20,45. Partida va fi transmisă de Pro X.

(foto: UEFA)

 

LĂSAȚI UN MESAJ