DISTRIBUIȚI
Piotr Ilici Ceaikovski

Pentru concertul simfonic de vineri 23 februarie, filarmonica ne propune spre audiţie Uvertura Tragică op.81 în re minor de Johannes Brahms, în prima parte. A doua parte în audiție va fi Concertul nr.3 pentru pian şi orchestră în do minor op.37 de Ludwig van Beethoven, concert ce va fi interpretat de pianistul Sorin Petrescu.

Ultima parte a spectacolului de vineri va fi  Suita nr.3 pentru orchestră în sol major op.55 de Piotr Ilici Ceaikovski. Concertul va fi dirijat de maestrul Andrei Gocan.

Avanpremieră realizată de Mircea Tătaru

Prezentând Uvertura Tragică trebuie să ne referim şi la Uvertura Academică deoarece sunt singurele de acest gen compuse de Brahms, amândouă realizate în vara anului 1880. Chiar Brahms le-a dirijat în acelaşi concert, la Breslau, la 9 zile după premiera Uverturii Tragice de la Viena. Ele sunt total diferite ca şi atmosferă; dacă Academica evidenţiază cu umor şi degajare jovială lumea studenţiei, Tragica este reversul medaliei, este intens simfonizată şi degajă învolburări epice. Nu se ştie motivul pentru care a compus a doua uvertură. Unii presupun că ar fi fost scrisă la comanda lui Franz Dingelstädt, director la Burgtheater din Viena, ca muzică pentru capodopera lui Johann Wolfgang von Goethe — Faust, alţii că ar fi fost o parte a unei simfonii abandonate. Unii, cu mai multă simplitate, au presupus că a fost compusă doar ca să balanseze, să pună cele două lucrări într-un echilibru. Remarcabilă rămâne bogăţia melodică, înfruntarea şi împletirea ideilor muzicale, sau orchestraţia axată pe principiile expresivităţii.

Concertul pentru pian şi orchestră nr.3 este expresia maturităţii depline a lui Beethoven. Pentru prima dată, el se rupe definitiv de stilul înaintaşilor lui şi se prezintă în maniera care-i va aduce mai apoi supranumele de „titanul”. Conştient sau nu, în acest concert el dă frâu liber temperamentului său vulcanic şi ştiinţei sale de compozitor. Crează dramatism şi efuziuni eroice reuşite nu doar prin textul muzical, dar şi prin opunerea pianului solistic orchestrei, ca într-un veritabil câmp de bătălie. El foloseşte o tonalitate minoră, la fel cum va proceda mai apoi cu celebra Simfonie a V-a. La premieră, în aprilie 1803, Beethoven a interpretat partea de pian solo cântând-o din memorie pentru că încă nu scrisese notele pe hârtia cu portative. A fost necesar s-o facă mai apoi, când un student al său, Ferdinand Ries, a fost programat să-l cânte.  Pe scena sălii Capitol concertul va fi interpretat de pianistul Sorin Petrescu.

Suita nr.3 în sol major este probabil prezentată în premieră pe scena Capitol. Ceaikovski a compus-o în 1884, la concurenţă cu următoarea sa lucrare – Fantezia pentru pian şi orchestră, tot în sol major. Este interesant că a dorit să deschidă suita cu o piesă numită Contraste, dar mai apoi a plasat-o la finele fanteziei pentru pian. Suita trebuia, în concepţia compozitorului, să fie o simfonie, iar Fantezia să fie un concert pentru pian. Aceasta s-a aflat dintr-o scrisoare a lui Ceaikovski adresată lui Serghei Taneev. Perioada în care au fost compuse amândouă este între lucrul la Simfonia a IV-a şi a V-a. Suita are patru părţi —  Elegie, Vals melancolic, Scherzo şi Tema cu variaţiuni. Faţă de primele două suite, aceasta pe care o vom asculta în finalul concertului, este compusă în tonuri mai închise. Premiera a fost la 24 ianuarie 1885, la Petersburg, sub conducerea lui Hans von Bülow. Ceaikovski scria că niciodată nu a avut un asemenea triumf, că i-a văzut pe auditori foarte mişcaţi şi recunoscători.

 

LĂSAȚI UN MESAJ