DISTRIBUIȚI

Dirijorul  Róbert Farkas a pregătit pentru programul de marți, 27 februarie, ora 19.00, la Filarmonica Banatul:  Uvertura Operei „Coriolan” de Ludwig van Beethoven, Concertul pentru pian şi orchestră nr.23 în la major KV 488 de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretat de Elisabeth Leonskaja,  şi Simfonia nr.5 în si bemol major de Franz Schubert.

Avancronică de Mircea Tătaru

Uvertura „Coriolan”, op.62, care va deschide programul simfonic este o pagină muzicală deosebit de reuşită, despre care merită să spunem câteva cuvinte. Ea nu a fost scrisă după tragedia lui Shakespeare, ci ca introducere la piesa teatrală a unui prieten al lui Beethoven, Heinrich von Collin. Uvertura este o pagină de muzică programatică şi se referă la Generalul roman Coriolanus, care, din mântuitorul şi salvatorul Romei devine exilat datorită aroganţei şi dispreţului cu care îi trata pe cetăţenii marelui oraş. De nevoie, fiind ameninţat, se aliază cu duşmanii Romei şi începe asediul asupra oraşului. Deznădăjduit, şi la sfatul mamei şi al soţiei, el se sinucide. Cunoscând caracteristicile proprii ale eroismului beethovenian, putem spune că acest deznodământ al operei nu îi este propriu, pentru că în locul unei acţiuni eroice cu final victorios, asistăm la tragedia unei conştiinţe înfrânte. Dacă piesa lui Collin este azi dată uitării, Uvertura „Coriolan” are întotdeauna mare succes la publicul meloman, aşa cum a avut şi în 1807, la premieră. Seara muzicală de marți va continua cu Concertul pentru pian şi orchestră nr.23 de Mozart. Instrumentul preferat al genialului compozitor a fost pianul, pentru care a scris 27 de concerte. Unul din cele mai reuşite este cel în la major, nr.23, un concert luminos, abundent în melodii şi caracterizat printr-o poetică profundă, dar senină. În general, tonalitatea de la major are o semnificaţie psihologică la Mozart, majoritatea lucrărilor compuse în această tonalitate caracterizându-se prin seninătate, optimism, deschidere spre bucuriile vieţii.

În 1816, Schubert compune două simfonii, destul de diferite. Prima, în do minor, se mai numeşte şi tragica, în principal datorită influenţei compoziţiilor beethoveniene, cealaltă, în si bemol major, face câţiva paşi înapoi şi realizează o lucrare veselă, plină de elan, ce ne aduce aminte de ultimele simfonii mozartiene. Este simfonia a V-a, o simfonie lirică, care, deşi ne aminteşte de Mozart, ne prezintă totuşi un compozitor cu o personalitate conturată şi originală. Este fizionomia lui Schubert, practic această lucrare este adevăratul punct de pornire spre libertatea sa de expresie în simfonism. Absenţa percuţiei, a clarineţilor şi trompetelor, dezvăluie intenţia de a construi o lucrare fără accente dramatice. Este  o muzică amabilă şi strălucitoare. I se mai spune simfonia primăverii, dar să nu ne amăgim, mai este destul de mult până la renaşterea naturii.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ