DISTRIBUIȚI

De la începutul anului 2018, la intrarea sportivilor și oficialilor de la Sala ”Constantin Jude” din Timișoara a apărut un mesaj care informează că spațiul nu are autorizație de securitate la incendiu. Reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara dau asigurări că spectatorii nu sunt în niciun pericol, și că problema constă mai mult în modificările legislative de după tragedia din clubul Colectiv, iar anul acesta lucrurile vor fi puse la punct în totalitate.

Concret, Sala ”Constantin Jude”, fosta Olimpia, a fost finalizată în anul 1968. În 2016, modificările legislative privind măsurile de securitate în ceea ce ține de incendii au vizat doar clădirile construite după anul 1989. Totuși, la sala polivalentă din Timișoara au fost aduse modificări structurale în 2015, când primăria a trebuit să găsească o soluție rapidă pentru găzduirea meciurilor din grupa A de la Campionatul European de Baschet feminin . Atunci, s-a construit rapid o tribună care să compenseze faptul că sala timișoreană avea scaune doar pe o parte a sălii, întrucât manualul de competiție obligă la o sală cu minimum două tribune. Partea acea, ridicate în spatele vechii săli, nu are aviz ISU nici acum, în anul 2018. Iar afișul se la intrarea sportivilor face referirea la partea nouă a clădirii, nu la tribuna spectatorilor, una de 1542 de locuri.

Ulterior, a venit anul 2016, cu tragicele evenimente de la clubul colectiv. Atunci, legislația a devenit una mai strictă. Reprezentanții municipalității spun că nu au putut face ca și parte din spate să aibă aviz ISU din cauza că în 2015 s-a lucrat la o presiune foarte mare a timpului, întrucât varianta inițială pentru Eurobasket 2015 era sala de la Baza 2, neterminată nici azi. ” Lucrările efectuate într-un timp foarte scurt avut la dispoziție, cu modificări la construcția existenta, au avut documentația tehnică elaborată pentru autorizare, care a cuprins și certificat de urbanism, documentația pentru scenariu de securitate la incendiu. Nu a fost finalizat avizul de securitate la incendiu, fiind necesare corecții în situația topocadastrală a parcelelor terenului pe care se afla edificata Sala Sporturilor”, se arată într-o informare scrisă pe care ne-a trimis-o după solicitarea noastră Mihai Costa, șeful Direcției de Sport și Cultură din cadrul PMT.

În anul 2018, legislația a fost modificată din nou. Concret, proprietarii trebuie să afișeze obligatoriu dacă o clădirea nu are avizul ISU. Mihai Costa spune că problema se va rezolva anul acesta. Și că spectatorii nu au motive de îngrijorare. ”În Bugetul local pe anul 2018-secțiunea Program Dezvoltare/Investiții-cap.67.02.05.01 Sport,/ c. Studii si proiecte este cuprins obiectivul: Expertiza+PT Autorizare siguranța la incendii la Sala Sporturilor”Constantin Jude”(Olimpia) , Aleea FC Ripensia nr.11. Documentațiile tehnice vor fi efectuate in paralel cu cele topocadastrale. Menționăm ca la ultimele  controale  privind apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă, efectuate de către  reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență “ Banat ” s-au lăsat măsuri care includeau prioritar obligația realizării documentațiilor necesare obținerii avizului de securitate, dar s-a constatat și îndeplinirea unor condiții de securitate la incendiu care permit funcționarea actuala a sălii, respectiv: instalația de stingere a incendiilor este funcțională; indicatoarele si marcajele, corpurile de iluminat de securitate sunt corespunzătoare; a fost corectat și planul de intervenție”, se mai precizează în informarea care ne-a fost trimis.

(foto principală: timisoreni.ro)

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ