DISTRIBUIȚI

În viitorul apropiat, ASU Politehnica și Ripensia Timișoara ar putea avea șanse mult mai mari la promovarea în prima ligă, deoarece actualul președinte FRF vrea să mărească numărul promovatelor din al doilea eșalon. Dacă acum promovează primele două clasate și locul 3 joacă un baraj dificil cu locul 12 din prima ligă, Burleanu se gândește să permită ca primele patru clasate să promoveze direct, iar locul 5 să joace barajul.

Aflat într-o vizită oficială la Arad, la încheierea cursurilor pentru manageri de fotbal, Burleanu a spus că FRF se gândește la o Ligă I cu 16 echipe. Vorbim de branduri în zona de vest a țării, de branduri așa cum vorbim și în fotbalul românesc. Branduri în jurul cărora i-am văzut pe suporteri, pe reprezentanții mediului privat strângând rândurile și apucându-se din nou de treabă. Acest lucru ne dă semne de încredere că putem să pregătim un nou sistem competițional la nivelul Ligii I pentru 2019-2010, cu 16 echipe”, a declarat Burleanu.

Actualmente, prima ligă are 14 echipe, iar mărirea se va face cu mai multe promovări din Liga a II-a. ” De asemenea, vrem să oferim mai multe posibilități echipelor din eșalonul secund, de a promova în Liga I și de a face pasul cât mai repede. Sistemul pe care ni-l imaginăm pentru 2019-2020 este astfel încât 4,5 echipe să poată să promoveze în Liga I: patru echipe direct și a cincea la baraj. Lucru care credem că poate contribui la această regenerare a fotbalului”, a explicat actualul președinte, în campanie pentru un mandat de încă patru ani la șefia FRF.

Desigur, decizia va depinde probabil de rezultatul alegerilor din 18 aprilie.

(foto: facebook.com/pg/sspolitimisoara)

 

LĂSAȚI UN MESAJ