DISTRIBUIȚI

Piesa Regele Moare, de Eugène Ionesco va fi jucată în data de 14 mai, de la ora 20.00, la Teatrul Național Timișoara. Distribuția este una de zile mari: Bérenger întâiul, regele:Victor Rebengiuc , Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul: Mariana Mihut, Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul: Ana Ciontea,  Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog: Șerban Pavlu, Juliette, servitoare, infirmieră: Florentina Tilea, Guardul: Richard Bovnoczki.Regele moare e un spectacol de o emoție copleșitoare, în care fiecare dintre noi joacă rolul principal.

Eugène Ionesco nu va înceta să se întrebe pe sine. „Am fost mereu obsedat de moarte. De la vârsta de patru ani, de când am știut că voi muri, angoasa nu m-a mai părăsit. E ca și cum aș fi înțeles, dintr-odată, că nu era nimic de făcut ca să scapi de ea și că nu mai era nimic de făcut în viață (…). Scriu, de asemenea, pentru a-mi exprima teama de a muri, umilința de a muri” (în „Notes și Contre-Notes”, Gallimard Idées 1966, p.309). Iar în „Journal en Miettes/ Jurnal în fărâme” (Gallimard Idées, 1967, p. 38), face remarca: „Mai ales morții îi adresez întrebarea „de ce” „cu groază”. Exemplele se numără cu zecile, cu sutele în opera lui. Angoasa lui crescând cu anii, E. Ionesco îi va scrie însuși Papei Ioan-Paul al II-lea:„ Prea Sfânt Părinte, De ce există Răul? De ce Suferința? De ce Moartea?” Ioan-Paul al II-lea, cu care mai schimbase alte două scrisori, îi va răspunde: „Papa nu are răspuns la toate”. Răspuns admirabil prin mărturisirea slăbiciunii sale iar nu răspuns de catehism sau de partid (oricare ar fi acela). Credința lui Eugène Ionesco era când Lumină, când destul de apropiată de aceea pe care o descrie Georges Bernanos: „A crede înseamnă a se îndoi 23 de ore, 59 de minute, 59 de secunde, și a crede o singură secundă.”  Marie-France Ionesco

 

Pret bilet :  120  lei  ; 100 lei

LĂSAȚI UN MESAJ