DISTRIBUIȚI

Centrul de Copii și Juniori de la Poli Timișoara e un exemplu negativ în întreaga țară pentru modul în care își pierde propriile talente pe nimic sau pe sume derizorii. De cele mai multe ori, echipa alb-violetă de prima ligă nu și-a valorificat jucătorii din propria pepinieră, dar a și pierdut câteva talente trecute vremelnic prin curtea proprie.

În acest început de sezon Poli pierduse deja o excelentă variantă de jucător U21. Deian Sorescu devenise liber de contract după ce se ajunsese la o situație conflictuală, iar fotbalistul a câștigat la comisii deoarece fostul președinte Ioan Miculaș nu i-a înregistrat la timp contractul la FRF. Totuși, clubul a început sezonul cu Vlad Mihalcea, împrumutat de la FCSB, și Sebastian Mailat (foto). Mihalcea a plecat la Clinceni, deoarece era rezervă. La scurt timp, Mailat, coleg de generație cu Sorescu, a plecat liber la CFR Cluj, după ce comisiile au constatat că intrase în ziua 91 de neplată. Sorescu evoluează tot în Liga a II-a, ca Mihalcea, la ASU Poli. Naționala U19 avea trei titulari timișoreni, dar doar Denis Haruț mai e la Poli.

Vlad Dragomir a plecat de mic la Arsenal, iar Poli a luat doar 90.000 de euro, deoarece președintele de atunci  Liviu Anton a refuzat să negocieze cu englezii. Totuși, o sumă bună dacă ne raportam la vânzarea lui Ovidiu Popescu la FCSB. Clubul a primit doar 20.000 de euro, deoarece restul banilor i-au revenit lui Marcel Băban, de la clubul de formare, și impresarului Cristea Opria. Tot la această valoare se învârte și suma încasată pe Andrei Sîntean de la Slavia Praga. Asta deoarece fostul manager Daniel Stanciu i-a făcut contract până la 18 ani, și nu la 19,așa cum se obișnuiește. Clubul a pierdut și jucători tineri care i-ar fi putut reveni pe gratis.

Concret, Darius Buia, format de LPS Banatul. După multe accidentări, fotbalistul a fost adus în vară la Poli pentru echipa de Liga a III-a. Satelitul s-a desființat din lipsa banilor, iar Ionuț Popa și conducătorii nu l-au băgat în seamă pentru prima echipă. Ironia sorții, acum Buia dă gol după gol la UTA, sub comanda lui Popa. Grozavu a recunoscut că i-ar fi fost utili Dragomir, Sîntean sau Buia: ”Timișoara în ultimii ani a pierdut foarte mulți jucători tineri cu care se putea face o echipă foarte competitivă, de viitor.  Sunt jucători până în 23 de ani care ar fi putut să reprezinte Timișoara cu succes. Îi urmăresc. Generațiile ’95-’96-’97-’98 sunt foarte valoroase”.

Totuși, nici cei încă ajunși la prima echipă nu o duc excelent. Debutat cu banderola pe braț de Grozavu, Sebastian Velcotă e pe banca de rezerve. Fost titular, acolo a ajuns și Cosmin Bîrnoi. Lucian Oprea și Raul Cochințu nu și-au primit șansa. Bun prilej pentru ca Ionuț Popa să fie ironic cu fostul său club: ”Dar nu ştiu ce se întâmplă cu tinerii, Velcotă şi Bîrnoi au fost vânduți în străinătate?”. Sub formă de împrumut mai joacă în Liga a II-a, Radu Motreanu la ASU Poli, sau în Liga a III-a, Cristian Podină la Reșița  și Harald Fridrich și Narcis Popan la CSM Lugoj.

(foto: renastereabanateana.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ