La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc prima manșă din Herneacova National Jumping, competiție de sărituri peste obstacole. La marginea Timișoarei nu au fost doar concurenți din țară, ci și din țările vecine.
Competiția a cuprins mai multe probe de vineri până duminică inclusiv, între orele 9-19, iar intrarea spectatorilor a fost liberă. Concursul este organizat de Federația Ecvestră Română și de Domeniul Herneacova. La finalul acestei săptămâni, între 20-22 aprilie, va avea loc a doua manșă a competiției. La prima au participat sportivi din România, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Iată clasamentele după a treia zi de concurs:
CATEGORIA AMAZOANE
- Aleksandra Arabadjeva, Bulgaria – 10 puncte
- Krasina Krasteva, Bulgaria – 6 puncte
- Cristina Dulugeac, România – 5 puncte
CATEGORIA TINERET
- Bianca Caraiman, România – 10 puncte
- Anne Marie Bontea, România – 6 puncte
- Dunja Al Jamal, România -5 puncte
CATEGORIA JUNIORI
- Ivano Angelova, Bulgaria – 10 puncte
- Dunja Al Jamal, România – 6 puncte
- Bianca Caraiman, România – 5 puncte
CATEGORIA COPII
- Ştefania Stoica Schumann, România – 10 puncte
- Sofia Semenov, România – 6 puncte