DISTRIBUIȚI

Poli Timișoara a bifat un nou rezultat negativ, de data aceasta 1-0 pe teren propriu cu FC Botoșani. Moldovenii au avut mai puține ocazii decât timișorenii, dar au reușit să înscrie în minutul 61, prin Axente, dintr-o centrare a lui Golofca. Timișoara în schimb s-a întrecut în ratări și rămâne pe locul de baraj, fără victorie de aproape șase luni.

Meciul a început foarte alert, cu Mircea Axente aproape să marcheze, dar Straton a respins balonul în bară. A urmat o șansă mare după un șut al lui Ciucur respins de fundașii oaspeților, când balonul a ajuns la Vașvari, care a tras însă pe lângă poartă. În minutul 4, Plămadă era aproape să-și dea autogol după ce a respins spre propria poartă o centrare a lui Melinte, dar Cobrea a fost pe fază. Poli a încercat mult prin extremele de viteză Ciucur și Munteanu, mai ales cu primul, care însă fie a tras prea slab, fie nu a prins poartă. Și pe flancul stâng al moldovenilor a fost loc pentru atacuri, iar Golofca a prins la un moment dat un șut bun cu pământul, fără forță suficientă însă pentru a-l învinge pe Straton. Astfel, la pauză s-a intrat cu 0-0.

Leo Grozavu a făcut două schimbări la pauză, cu Croitoru și Roman trimiși în locul lui Zaluschi și Drăghici. Croitoru a tras total aiurea o minge, dovedind că vârstă nu îi mai permite să facă prea multe. Timișorenii au irosit o șansă mare după o lovitură liberă bătută bine de Enescu, dar Cânu a reluat cu capul pe lângă buturi. A urmat o lovitură liberă irosită de Vașvari, pentru ca apoi Enescu să îl mai găsească pe Cânu. Fără ocazii, Botoșaniul a reușit să înscrie după ce Golofca l-a depășit pe Haruț și i-a centrat perfect lui Axente, care înscris. Timișoara a avut două mari ocazii, cu un șut al Munteanu scos de sub bară de Cobrea, dar și o ratare monumentală a lui Roman, care cu Munteanu lângă el, nu a putut lufta peste Cobrea în careu. Spre final, Lorand Fulop a mai avut un șut puțin peste poarta lui Straton, iar oliva a bătut spre nicăieri o lovitură liberă.

Poli Timișoara: Straton – Haruț, Melinte, Cânu, Oliva – Enescu (min 72 Bîrnoi), Vașvari – Munteanu, Zaluschi (min 46 Croitoru), Ciucur – Drăghici (min 46 Roman)

FC Botoșani: Cobrea – Dumitraș, Plămadă, Burcă, Acsinte – Oaidă, Cucu(min 75 L. Fulop)- Moruțan (min 68 Serediuc), Rodriguez, Golofca (min 72 Chitoșcă) – Axente

Leo Grozavu a spus că jucătorii nu evoluează ca o echipă. ”Nu prea mai au rost concluziile mele. Ceea ce s-a petrecut în timpul meciului mă fac să cred că totul e în zadar. În secunda 7 eram să primim gol, nu știu dacă vreun antrenori din lume antrenează primele 7 secunde. Și acele ratări, avem probleme mari de atitudine, consider că nu formăm o echipă. Indiferent cum ne-am antrena, mai lejer, mai draconic. Toți au fost cel puțin o dată titulari. Nu ar fi fair-play, eu am găsit o stare, toți cei 25 de jucători au jucat o dată. Suntem și logodiți cu ghinionul. Echipa nu a câștigat de 15 meciuri, nu vreau să găsesc vinovați. Încercăm să salvăm situația. Suntem doar individualități, nu formăm o echipă. Nu stăm prin cafenele, stăm de dimineața până seara să facem lucrurile bine. Noi trebuie să antrenăm sufletul. Nu mi se pare că unii jucători dau totul. N-am fost niciodată într-o asemenea situație, să nu câștig de 15 meciuri. Am 15 ani de antrenorat, să nu câștig opt meciuri. Asta ar trebuie să pună pe noi pe gânduri, că Botoșaniul a venit cu garnitura a doua”, a declarat tehnicianul.

Costel Enache a spus că nu a menajat titulari pentru jocul cu Craiova din semifinalele Cupei României. ”Din punctul meu de vedere, sper ca victoria aceasta să ne aducă un moral bun, pentru că ne așteaptă jocuri importante. Sper ca acest joc să ne readucă încrederea și tonusul. În general, nu împărțim jucătorii în categorii, la mine nu există titulari și rezerve. Ne așteaptă trei deplasări foarte lungi, avem jocuri importante și eram normal să existe titulari și rezerve. Sigur că în astfel de situații apare și teama că pot apărarea surprize. Eu consider că am avut destule oportunități,în primul rând, foarte multe contraatacuri, dar fără partea de finalizare. Știa că Timișoara are o forță foarte bună pe zonele laterale, dar am avut maturitate. Am luat decizii bune în zona centrală și în careu, să rămânem cu 1-0. E o bilă albă că nu am primit gol și că am marcat din acțiune. Sperăm să ne recăpătăm eficiența”, a spus Enache.

(foto: facebook.com/pg/ACSPoliTimisoara)

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ