DISTRIBUIȚI

SCM Poli a pierdut cu 23-22 acasă cu Dobrogea Sud Constanța, primul joc pentru stabilirea locului 5 în Liga Zimbrilor. Constănțenii au avut la un moment dat meciul în mână, dar poliștii puteau reveni și câștiga.

Oaspeții au intrat bine în meci și au avut 0-3, însă în minutul 10, Timișoara a egalat la 4-4, după golul marcat de Santeiu.  Au urmat câteva minute de echilibru, după care dobrogenii s-au instalat din nou la conducere, iar la pauză s-a intrat cu 11-12. Vizitatorii au jucat bine și în startul reprizei secunde, când au marcat în două minute pentru 11-14, după care au avut și 13-19. Poli nu s-a lăsat însă și a revenit în minutul 56, când a egalat la 21-21 după un contraatac fructificat de Cîmpan. A fost un final echilibrat de meci, iar în ultimul minut, Crnoglavac a obținut o aruncare de la 7 metri pentru oaspeți. Laurențiu Toma a înscris, iar Poli a irosit ultima aruncare.

Cele mai multe goluri ale timișorenilor le-a marcat Orbovic, 5, urmat de Krsto Milosevic, cu 4, Marjanovic și Santeiu, fiecare cu câte 3, Cîmpan și Șania, fiecare câte 2, Vuk Milosevic și Daskaloski, câte 1 gol fiecare, ultimul cu unul din poartă în poartă. Cel mai bun marcator al Constanţei a fost Laurențiu Toma, cu 8 goluri.

Pero Milosevic a criticat deciziile arbitrilor din ultimul minut, dar și faptul că echipa nu a respectat schema. ”Am avut un atac la final și nici Krsto Milosevic, nici Leonard Ștefan nu știu ce a fluierat arbitrul, semicerc sau fault în atac. E curios să se întâmple asta când joci acasă și ești la egalitate. Iar aici Crnoglavac a făcut doi pași la stânga, doi pași la dreapta, aruncă, îl lovește în cap pe Savic, și se fluieră 7 metri. Era liber pe aruncare. Fără cinci jucători tot am jucat. Nu înțeleg ce am făcut la ultima fază, am cerut să intre Marjanovic fără minge și Krsto Milosevic să joace cu Santeiu, iar Krsto a aruncat, deși mai erau 7 secunde.. Trebuia să jucăm pe Santeiu să încercăm să obținem penalti. Voi lămuri asta în vestiar. Dar e un meci în care am revenit cu caracter. Nu am avut schimbări în apărare. Sunt jucători care au evoluat mult și abia pot respira. Eu sunt mulțumit de cum a luptat echipa. Cu situația noastră dificilă, au demonstrat că au caracter. Sunt patru—cinci jucători care pleacă și joacă. Iar alții nu. Dar vom ști cu cine vom continua în viitor”, a declarat tehnicianul.

Se joacă pe sistemul cea mai bună echipă din trei meciuri. Următorul joc va fi la Constanța, cel mai probabil, joia viitoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ