DISTRIBUIȚI

Poli Timișoara a cedat cu 3-1 acasă cu Dinamo într-un meci capital pentru salvarea echipei de la retrogradare. Popa, Salomao și Pesic au înscris pentru „câini”, în timp ce timișorenii au marcat la final doar prin Drăghici. Matematic, Poli e la 24 de puncte, iar Voluntari la 26, dar echipa antrenată de Mutu joacă pe stadionul ei, cu deja retrogradata Juventus București. Un rezultat cu perspective sumbre, chiar de ziua primarului Nicolae Robu.

Deşi Timișoara ar fi trebuit să înceapă mai montată, prima mare șansă a fost în minutul 6, la centrarea lui Hanca, neajunsă de Salomao. Dinamo a continuat să preseze, mai ales că mijlocul alb-violeților pierdea mingi cu mare ușurință. Mahlangu nu a prins spațiul porții, iar Straton a respins un șut al lui Salomao, pentru ca același jucător să prindă alt șut excelent, care s-a dus însă în bara transversală. Pentru Poli, Munteanu a prins un șut bun de la distanță, dar Penedo, singurul jucător din Liga I care merge la Mondial, a scos. Peste două minute, cam inevitabil, a venit și golul. Nistor, Salomao și Popa au făcut faza, iar ultimul a marcat din 6 metri. Timp pentru egalare mai era, dar Vașvari a prins un șut pe lângă poartă, iar Bîrnoi nu l-a putut păcăli pe portarul Penedo. Marea ocazie a fost însă înainte de pauză, când Raț a trimis spre Drăghici, care a reluat cu capul, dar Penedo a respins cu un mare reflex în bara laterală.

La pauză, teoretic, Neaga putea schimba ceva, dar, practic, nu i-a ieșit. În minutul 55, Salomao a fugit pe contraatac și a tras din careu în bara transversală, care a ținut cu „câinii”. Prima ocazie serioasă pentru Poli a fost abia în minutul 65, la o lovitură liberă din lateral bătută de Raț chiar în gura porții, dar Cînu nu a putut să împingă balonul în poartă. Mihai Roman a intrat în teren pe parcurs, dar a tras din nou un șut incredibil de moale spre poartă. În minutul 75, Drăghici a fost mult mai periculos, când a reluat cu capul pe lângă poartă. Golul s-a marcat însă între buturile apărate de Straton, după ce Pesic a înscris o centrare primită de la Salomao. Raț a încercat să mai centreze, dar o făcea în zadar, pentru ca pe final Straton să pareze un șut al lui Popa. În minutul 90, Drăghici a marcat după o centrare de la Roman, dar e un gol care mai contează doar pentru statistică.

Poli Timișoara: Straton – Melinte, Cînu, Șeroni – Ciucur, Artean, Vașvari (min 62 Oprea), Raț – Munteanu (min 84 Velcotă), Drăghici, Bîrnoi (min 62 Roman)

Dinamo București: Penedo – Corbu, M. Popescu, Katsikas, V. Olteanu – Mahlangu (min 84 Șerban), D. Nistor (min 72 Dudea), A. Palic – S. Hanca (min 67 Pesic), D. Popa, D. Salomao

Adrian Neaga a lăsat poveștile cu gladiatori și a admis că nu mai crede în salvarea de la retrogradare. „E o seară tristă. Am făcut tot ce am putut să acumulăm punctele necesare să rămânem în prima ligă. Din păcate nu am reușit. Șansele sunt reduse. Eu sunt realist, nu mai avem nicio șansă să rămânem în Liga I. Nu știu ce se va întâmpla, trebuie întrebate alte persoane. Nu cred că Poli are un plan, mai e o etapă. Suntem singura echipă care a plecat fără niciun ban. Datoriile din urmă ne-au pus în această postură. Cine știe dacă vom mai primi vreun ban, asta e situația… Nu știu ce să mai spun, cred că am fost puțin depășiți de importanța jocului”, a declarat antrenorul Timișoarei.

Florin Bratu a spus că se aștepta ca Timișoara să joace mai bine. „Ne așteptam să fie un meci dificil pentru că Poli avea nevoie uriașă de puncte. Din fericire am interpretat bine jocul, am reușit să înscriem, să ne creăm ocazii. Am văzut un Dinamo ofensiv, care și-a creat un stil de joc. Mă bucur și am speranțe că pe viitor putem forma o echipă competitivă… Mă așteptam la mai mult, pentru că are jucători cu ștate vechi în Liga I, probabil problemele financiare, din jurul terenului, i-au afectat. Pot spune că sunt mulțumit, dar vreau să îmbunătățesc lucrurile. Obiectivul e să fim în primele șase apoi sperăm alături de colegi, de care suntem mândri. Am venit în incertitudine și mă bucur că m-am făcut înțeles. Am ajuns la 11 victorii din 13. Punctele importante se câștigă cu echipele mai slab cotate”, a precizat antrenorul lui Dinamo în ziua schimbării acționariatului echipei.

 (foto: Leczki Jozsef)

 

LĂSAȚI UN MESAJ