DISTRIBUIȚI

Duminică, între 17:00 – 20:00, la sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, are loc un  spectacol reprezentativ pentru folclorul timișean la care participă: formații de cântece și dansuri, tarafuri, recitatori, soliști vocali și instrumentiști din localitățile câștigătoare: Ghiroda, Deta, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Buziaș, Boldur, Jimbolia, Timișoara, Jebel, Ghilad, Făget, Moșnița, Voiteg, Mașloc. Sunt invitate localitățile laureate a ediției anterioare: Checea și Giarmata.

Cântece bănățene interpretate de: Adrian Stanca, Oana și Raluca Stanca, Cornelia Lupulescu, Ramona Gomboș, Dan Necșa, Georgiana Necșa, Ciprian Pop și Bianca Braun vor recrea atmosfera Banatului de altădată.

Dansuri și muzică pentru sufletul bănățeanului vor fi interpretate cu entuziasm și bucurie iar spectacolul va fi transmis on line pe pagina Facebook a Asociației ”Pro Datina” din Ghiroda și radio ”ProDatina”.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș. Organizator: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ