DISTRIBUIȚI

Noul antrenor al celor de la ASU Poli, Cosmin Petruescu, a stabilit deja toate coordonatele importante ale perioadei de pregătire. Cantonamentul va fi la Sântămăria-Orlea, în județul Hunedoara, iar în calendar există șase meciuri de pregătire.

Reunirea echipei este programată pentru data de 2 iulie, iar jucătorii au primit un program de pregătire individuală pentru săptămâna de dinaintea reunirii. În 3 și 4 iulie echipa va face vizita medicală, pentru ca în 8 să se plece la Săntămaria-Orlea. În micuța localitate există o bază sportivă modernă, cu condiții bune. De asemenea, locația a fost aleasă deoarece Cosmin Petruescu a dorit ca echipa să fie singură acolo, pentru acces fără restricții la bază. Cantonamentul va dura zece zile.

Un prim meci de verificare va fi înainte de plecarea în cantonament, în 7 iulie, cu locul 13 din Liga a IV-a, FC Bazoșu Vechi. Echipa dorește să aibă un amical în cantonament, în data de 11, cu un adversar încă nestabilit. În 14 iulie, ASU Poli dă piept cu locul 8 din seria a IV-a a Ligii a III-a, Cetate Deva. În 21 iulie la Timișoara vine locul 2 din aceeași serie, Școlar Reșița. Pentru data de 25 iulie, adversarul va fi locul 8 din Liga a II-a, Luceafărul Oradea. Pentru 28 iulie, echipa caută un adversar în vederea unui meci de prezentare.

 

(foto: facebook.com/sspolitimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ