DISTRIBUIȚI

Din toamnă, campioana Timișoara Saracens va juca din nou în grupele Challenge Cup, după ce a primit un wild-card în urma descalificării celor de la Heidelberger RK. De data aceasta, față de experiența din trecut, campioana României va avea un avantaj important.

După modelul german, clubul a solicitat să aibă dreptul să legitimeze jucători de la alte echipe doar pentru competițiile europene. Solicitarea a fost aprobată în ședința din 11 iunie a Biroului Federal a FRR. Iată cererea expusă de clubul bănățean:

”Superliga CEC Bank,ediția 2017-2018, a fost câștigată într-o competiție de un înalt nivel de echipa noastră, SCM UVT Timișoara Saracens. Ca urmare a acestui succes și ca urmare a faptului că am jucat finala barajului de accedere în grupele Challenge Cup, dar și beneficiind de o conjunctură favorabilă, clubul nostru a fost invitat din nou să reprezinte rugby-ul românesc în această prestigioasă competiție. Considerăm, în situația noastră, că prezența unei echipe românești într-una din competițiile de elită ale rugby-ului european și mondial este foarte importantă și benefică pentru păstrarea și creșterea interesului suporterilor, dar și al posibililor parteneri pentru jocul de rugby. Echipa noastră, ca de altfel, și alte echipe din Superligă sau Divizia Națională de Seniori se confruntă cu numeroase probleme, atât financiare, cât și sportive, în special în perspectiva asigurării unui lot cât mai numeros. În acest context este esențial sprijinul dumnevoastră pentru a face posibilă prezența SCM UVT Timișoara Saracens în Challenge Cup prin luarea în considerare a dublei legitimări, exclusiv pentru competițiile europene”.

Tragerea la sorți a grupelor va avea loc miercuri, 20 iunie.

 

(foto: facebook.com/rugbytimisoara)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ