DISTRIBUIȚI

Cei de la ASU Poli continuă să poarte negocieri pentru lotul din viitorul sezon. Alb-violeții susținuți de galerie l-au convins și pe Alin Ignea să semneze pe două sezoane. Cât despre amenda de după meciul cu UTA, suporterii au reușit deocamdată să adune jumătate din suma pe care o au de plătit.

În acest sezon, Alin Ignea a jucat în 24 de meciuri pentru ASU Poli, dintre care în 23 a fost titular, și a marcat 4 goluri. În vârstă de 29 de ani, Ignea e un câștig pentru postul de mijlocaș central, acolo unde Cosmin Petruescu mai are de ales și între Adrian Poparadu și Ionuț Coadă, care vor continua și ei în alb-violet, sau Bogdan Nicolescu, revenit la Timișoara. Printre noile transferuri se mai număr și atacantul Bogdan Bozian. De asemenea, au prelungit cu echipa Dănuț Bilia, Ioan Mera, Marvin Schieb și Răzvan Ghinescu.

În ceea ce privește amenda luată după ce au scos echipa de pe teren la meciul cu UTA, fanii continuă colectarea. Până miercuri,clubul adunase 39.952 de lei (8.592 de euro). În continuare se vând tricouri cu sigla ”fără patron”, tot în același scop.

 

(foto: Emanuel Titus Ilieși)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ