DISTRIBUIȚI

Astăzi, 29 iunie, ora 19.00, la Bastionul Maria Theresia, are loc inaugurarea expoziției Interferențe Spirituale.

Expoziția are o tematică religioasă, spirituală și ilustrează sacralitatea obiectelor antice și universul spiritual politeist al strămoșilor noștri, dar și fenomenele complexe ale divinației și modul în care a evoluat și s-a impus creștinismul în teritoriile de la Dunărea de Jos între atâtea credințe romane.

Opaițe păgâne și creștine, statui de zei antici, obiecte de cult creștine și diverse piese ceramice și de metal cu simbolistică religioasă punctează cronologic această sinteză a creștinismului, a divinităților și fenomenelor religioase care au contribuit la dezvoltarea valorilor creștine de mai târziu și mai ales a simbolurilor prin care creștinii se recunoșteau între ei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ