DISTRIBUIȚI

Timișoara 89ers a câștigat finala mică a Campionatului Național de Fotbal American, jucată la Reșița. După 19-7 cu Bucharest Warriors, bănățenii se pot lăuda cu un nou an terminat pe podium, mai ales că au revenit după ce au fost conduși la pauza mare.

În primul sfert jucat pe Stadionul „Mircea Chivu” nu s-au marcat puncte, după prestații bune ale defensivelor celor două formații. În al doilea sfert, bănățenii au deschis scorul, printr-un field-goal marcat de Mario Borza. Bucureștenii au dat însă touch-down, prin Mihai Popovici, completat de un extra-punct, iar „războinicii” au intrat cu 7-3 la pauza mare. Timișoara a revenit însă. A fost un touch-down al lui Bogdan Cocoșilă în sfertul trei, completat cu un extra-punct pentru 13-7, iar tot Cocoșilă a ajuns în end-zone-ul adversarilor și în ultimul sfert, astfel că bănățenii de la câmpie au sărbătorit în Valea Domanului.

(foto: facebook.com/tm89ers)

LĂSAȚI UN MESAJ