DISTRIBUIȚI

Timișoara participă la  proiectul  “Crearea unui cadru şi dezvoltarea conţinutului acestuia pentru centrele de tineret de mâine”, ce se înscrie în cadrul parteneriatelor strategice în domeniul educaţional şi reprezintă subiectul unei aplicaţii de succes în cadrul programului Erasmus+, depusă de către Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş.

Lansarea oficială a proiectului a fost în toamna anului 2016, iar durata de desfăşurare este de 30 de luni, până la începutul anului 2019.  Proiectul constă în echiparea centrelor şi organizaţiilor de tineret, care sunt partenere în consorţiu, cu o serie de competenţe şi aptitudini pentru tineri şi lucrători de tineret, cât şi cu metode de lucru şi mijloace adaptate nevoilor viitorului. Mai precis, aplicaţia tinde să creeze un cadru pentru centrele de tineret de mâine, bazat pe o abordare inovativă. Scopul proiectului este de a crea un cadru de dezvoltarea a conţinutului, adică de transformare a ceea ce există deja în centrele de tineret, astfel încât acestea să devină centre de tineret ale viitorului, prin implicaree a 4 organizaţii de tineret şi o autoritate publică, pe parcursul a doi ani şi jumătate.

În proiect sunt implicate patru organizaţii de tineret: Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş; Roter Baum Berlin UG – zentrale, Nuorisokeskus Villa Elba; RIS, Raziskovalno izobrazevalno sredidsce Dvorec Radikan, o universitate: Universitatea Autonomă de Barcelona şi o administraţie publică – Municipiul Timişoara. Proiectul are ca obiective principale: dezvoltarea şi testarea unui set de instrumente pentru lucrul cu tinerii (având ca bază criteriile Standardului de Calitate al Consiliului European – European Council Quality Label) în cele patru centre de tineret ale consorţiului, precum şi crearea şi testarea conţinutului, cu adaptarea nevoilor, centrându-se pe planificarea carierei şi incluziunea tinerilor.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ