DISTRIBUIȚI

Cei de la ASU Poli au câștigat cu 4-0 jocul amical cu Sportul Petrești, locul 2 din Liga a IV-a Alba. De duminică, elevii lui Cosmin Petruescu se află cantonați la Sântămărie-Orlea, lângă Hațeg, iar înainte de plecarea în cantonament au câștigat un amical cu FC Bazoșu Vechi, din Liga a IV-a Timiș.

Formația ardeleană era venită din vacanță, și chiar dacă bănățenii nu au putut miza pe accidentații Lazea și Poparadu, s-au descurcat să câștige. Scorul l-a deschis Bogdan Bozian, după o eroare a fundașului Borșoi, în minutul 21. Până la pauză, portarul Dobre a mai respins un șut al aceluiași atacant, iar până la jumătatea partidei, tânărul Bănică putea înscrie, dar a trimis mingea pe lângă poartă. Golul de 2-0 a venit în minutul 50, după un penalti obținut de Plămadă. Gelu Velici a tras, așa cum îi striga Bozian ”sus, în dreapta portarului”. În minutul 73, Cherecheș a luat o acțiune pe cont propriu și a marcat, iar peste zece minute, mijlocașul a centrat, iar Velici a înscris cu capul.

ASU Politehnica Timișoara (antrenor Cosmin Petruescu): Murariu – Szasz, Nicolescu, Scutaru, Cojocaru – Ignea, Vidrăsan – Schieb, Bozian, Ghinescu – Bănică. În partea secundă au mai intrat Borbei – Bilia, Mera, Coadă,Cherecheș, Bedea, Gașpar, Bîte, Plămadă, Miholca, Velici.

Sportul Petrești (antrenor Ioan-Doru Oancea): Dobre – Bălaș, Borșoi, Gavriluță, Samoilă – Javla, Ludwig, Lăcătuș, Buligă – Parart, Coltor. Au mai intrat Lepădat – Szevien, Mărginean, Oltean, C. Popa.

Cosmin Petruescu a fost mulțumit de comportarea echipei, după antrenamentele tari. ”Îmbucurător e faptul că am crescut față de jocul precedent. A fost un antrenament cu mingea foarte bun, un test util, în fața unei echipe destul de bune. Noi veneam după o serie de antrenamente duble, iar din acest punct de vedere sunt mulţumit, pentru că începem să arătăm din ce în ce mai bine. În numărul egal de minute pe care le-au avut la dispoziție băieții noștri, am observat o preocupare pentru a pasa, pentru a ține posesia și pentru a respecta planul tactic stabilit în scurtul timp pe care l-am petrecut împreună. E normal, într-un fel, să nu avem încă luciditate în anumite faze, cu atât mai mult cu cât și în dimineața jocului am efectuat un antrenament. Suntem în plină perioadă de acumulări fizice, iar acest aspect reprezintă pentru mine principalul obiectiv în această perioadă”, a declarat tehnicianul.

Sâmbătă de la ora 18, ASU Poli are meci cu locul 8 din seria a IV-a a Ligii a III-a, CNS Cetate Deva.

 

(foto: titusemanuel.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ