DISTRIBUIȚI

Evenimentul de artă contemporană al anului, expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN, nu se va desfășura în spațiul Muzeului „Corneliu Mikloși”. Prin eforturile susținute ale organizatorilor, META Spațiu, S.T.P.T., Primăria Municipiului Timișoara și Muzeul de Artă din Timișoara, aceasta se va reloca la Muzeul de Artă din Timișoara.

Conducerea S.T.P.T. a făcut toate eforturile pentru a obține autorizarea ISU necesară, cu toate acestea, constructorul care a finalizat lucrările spațiului muzeal a refuzat, în mod repetat, să coopereze pentru rezolvarea problemelor.

”Am avut permanent în vedere faptul că un eveniment de o asemenea anvergură și importanță internațională, cu peste 30 de artiste participante, trebuie să se desfășoare în cele mai bune condiții, iar în acest sens vom sprijini organizatorii pe toată perioada desfășurării expoziției WOMAN, ALL TOO WOMAN, în baza parteneriatului și a colaborării excelente dintre S.T.P.T. și META Spațiu. De asemenea, tinem să mulțumim tuturor celor implicați, care au conlucrat pentru găsirea în cel mai scurt timp a unei soluții cât mai potrivite, respectiv Muzeul de Artă din Timișoara, prin domnul director Victor Neumann și Primăria Municipiului Timișoara, prin implicarea directă a domnului viceprimar Dan Diaconu”, a menționat purtătorul de cuvânt Cosmin Barbu.

META Spațiu va comunica detaliile aferente evenimentului, însă acestea nu suferă schimbări majore, perioada de desfășurare rămânând aceeași, la noua locație – Muzeul de Artă Timișoara, Piața Unirii nr. 1.

LĂSAȚI UN MESAJ