DISTRIBUIȚI

Ripensia Timișoara a cedat cu 3-0 pe teren propriu, cu Academia Clinceni, la o zi după ce pe „Dan Păltinișanu”, ACS Poli a „încasat-o” la același scor de la UTA. Pentru ilfoveni au marcat Olariu, Ion și Horșai, după un joc foarte slab al ripensiștilor, care au și avut alături puțin peste 100 de suporteri.

Practic, Ripensia a început condusă, după ce în minutul 3 Academia a deschis scorul. A fost o pasă greșită a apărării bănățene, iar Vasile Olariu a interceptat în careu și a marcat. Ripensia putea să egaleze după câteva minute. Străuț a trimis în careu o minge lungă, spre Dumiter, dar portarul Vâlceanu a boxat mingea. Balonul a ajuns în spate la Bădăuță, dar jucătorul a tras peste poartă. Din minutul 13, ilfovenii au trebuit să-l schimbe pe Olariu, lovit, dar acest lucru nu a ajutat-o deloc pe Ripensia, dimpotrivă. Clinceniul a continuat să țină de minge și să rateze ocazii prin Barbu, Ion sau Gliga. Chiar în prelungirile reprizei, Robert Ion putea mări avansul, dar Pădurariu a respins balonul în corner.

În repriza secundă, același Robert Ion a tras puțin pe lângă vinclu. Diferența a crescut în minutul 48. Gliga a trimis din stânga până la Robert Ion, aflat în fața porții. Prima dată, Pădurariu i-a respins șutul, dar jucătorul a ajuns mingea și a doua oară a băgat-o în plasa porții. Diferența a crescut în minutul 52, după un contraatac. Nicola a centrat din dreapta, iar Gliga a îndeplinit o simplă formalitate. Diferența putea crește și mai mult, deoarece și Dobrescu a ajuns cu mingea n careul mic, dar Pădurariu a scos. Ca să nu mai primească goluri, Urican l-a scos pe atacantul Bădăuță și l-a introdus pe Apro, fundaș. Oaspeții au mai avut două ocazii, prin Șut și Nicola. Intrat ca rezervă, Zaluschi a avut un șut moale, cu pământul, și o lovitură liberă bătută slab. În prelungiri, Dumiter putea marca, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.

Ripensia Timișoara: Păduraru – Ad. Popa, Străuţ, M. Toma, Burdeţ, Ad. Ungureanu, Stoi, Anghelina (min 51 Zaluschi), Monea (min 81 Cluci), Dumiter, Bădăuţă (min 65 Apro)

Academica Clinceni: Oct. Vâlceanu – Fl. Achim, Găină, Rz. Patriche, Mih. Dobrescu – Bg. Barbu, Vas. Olariu (min 13 Horşia ) – Nicola (min 79 Șandru), Rob. Ion, Gliga (min 67 Stoica) – Şut

Ciprian Urican și-a cerut scuze pentru jocul slab al echipei. „E prima echipă care ne-a bătut cu adevărat, pentru că a fost mai bună decât noi. Nu mă așteptam la acest rezultat, la jocul prestat astăzi, este prima înfrângere care vine după un joc catastrofal. Am făcut greșeli nepermise în faza de posesie, am luat golurile foarte repede. Noi le-am făcut cadou primul gol și echipa s-a prăbușit, chiar dacă puteam egala cu situația lui Dumiter, din prima repriză, când a fost echilibrat. A doua repriză le-a aparținut în totalitate, au fost mai lucizi ca noi. Nu am avut circulație bună, nu am deplasare în teren. Nu am știut să fructificăm situațiile ce puteau deveni periculoase. Aș vrea să uităm acest episod cât mai repede. Am făcut nenumărate greșeli la transmisia balonului și asta ne-ar costa pentru că ei fac tranziția foarte bine. Noi am avut o singură ocazie foarte clară și asta spune foarte multe. În acest moment eu mă simt principalul vinovat și îmi cer scuze pentru prestația jalnică de astăzi tuturor fanilor Ripensiei. Putem să o luăm ca pe un accident, pentru că în celelalte jocuri pe care le-am pierdut, am jucat fotbal, dar de data aceasta le-am înșelat așteptările. Îmi pare foarte rău pentru ei”, a precizat Urican.

Ilie Poenaru a vorbit despre faptul că cei de la FCSB plătesc primele celor de la Academica Clinceni. „Mă bucur că am revenit acasă, pot să spun asta după atâția ani petrecuți aici. Felicit jucătorii pentru atitudine și rezultat. Astăzi a fost un meci în care am vrut să văd dacă suntem acolo unde trebuie să fim, mă refer la ceea ce lucrăm și la ceea ce jucăm. Au dat dovadă de caracter, de personalitate, suntem un grup unit. Campionatul e lung, sper să continuăm tot așa. Noi vrem să câștigăm toate meciurile, contează mai puțin cât marcăm sau cum marcăm. Prin ceea ce lucrăm la antrenament ajungem să ne creăm foarte multe ocazii, eu spun că ratăm foarte mult. Jucătorii mei sunt modești, muncesc, sunt foarte concentrați la ceea ce fac. Vrem să câștigăm mult în agresivitate, făcând un pressing avansat, forțăm adversarul să greșească. Avem obiectiv clasarea în primele patru, dacă va fi să promovăm, nu ne vom da la o parte. Din păcate, orașele mari nu sunt în Liga I, nu știu factorii locali ce vor. Suntem o echipă cu o conducere care știe ce vrea, avem condiții foarte bune, banii sunt puțini dar vin la timp. Îi mulțumim lui Vasile Geambazi, el ne plătește primele de meci. Avem o colaborare cu cei de la FCSB”, a precizat Poenaru.

Ripensia are etapa viitoare o deplasare dificilă, la Sportul Snagov.

(foto: facebook.com/RipensiaTimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ