DISTRIBUIȚI
 Remember Cenaclul Flacăra Adrian Păunescu la Timișoara, 2 octombrie 2018, de la ora 19.00, la Filarmonica Banatul.
• Biletele se pot achizitiona de pe https://bit.ly/2N7XgBr și https://bit.ly/2MIhfHx.
• Accesul în sală se va putea face începând cu ora 18:00.
• Copiii au gratuitate la eveniment până în vârsta de 6 ani și doar ținuți în brațe. În cazul în care se dorește ocuparea unui loc se plătește bilet.
Și-au anunțat participarea: Andrei Paunescu și trupa Totuși, Mircea VintilaMircea BaniciuDucu Bertzi AlexandruCristi MinculescuMagda PuskasEmeric ImreVanghele GoguMadalina Amon, Generația Folk, și alți invitați surpriză.
Cenaclul Flacăra a fost cea mai puternică mișcare de cultură tânără și nonconformistă din Europa de Est (și nu numai!) în perioada 1973-1985. A fost interzis de autorități, pentru că promova libertatea, cultura și gândirea neîngrădită, prin muzică, versuri și dialog, opunându-se cenzurii și dogmelor epocii totalitare. În primii 12 ani de activitate, au avut loc 1615 manifestări cu peste 6 milioane de spectatori. După reînființare, între 1990 și 2010, au mai avut loc peste 1000 de manifestări, iar după 2010, au avut loc sute de evenimente „Remember Cenaclul Flacăra – Adrian Păunescu”, în toată țara și în străinătate, cu sute de mii de participanți.

• În total, la cele peste 2000 de manifestări, care au avut loc din 1973 şi până în prezent, au participat peste 7 milioane de spectatori.

• În anul Centenarului, rememorăm momentul în care Adrian Păunescu a spus, încă din anii 80, pentru prima oară pe scena Cenaclului, că 1 Decembrie este adevărata zi națională a poporului român și sărbătorim împreună temele fundamentale ale acestui eveniment: iubire, părinți, dreptate, libertate, România Mare.

• Pe 2 octombrie 2018, sărbătorim împreună Centenarul, la un mare „Remember Cenaclul Flacăra” la Filarmonica din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ