DISTRIBUIȚI

Handbaliștii de la SCM Poli au terminat la scorul de 26-26 meciul cu Potaissa Turda jucat acasă, în prima etapă a Ligii Zimbrilor. Ardelenii au avut un avans de cinci goluri la pauză, recuperat însă de alb-violeți.

În prima repriză, cei de la Poli au pierdut multe mingi în atac și astfel, Turda a putut puncta pe contraatac. De asemenea, formația vizitatoare a avut un portar în mare formă în prima jumătate a partidei, în care Irimuș a scos mingi importante. Echipa lui Horațiu Gal a avut și un avans de șase goluri, dar la vestiare s-a intrat cu 12-17. În repriza secundă, Poli și-a revenit și a jucat mult mai bine în atac și în apărare și a reușit să egaleze. Au marcat pentru Timișoara  Sadoveac 11, Dragas 10, Marjanovic 2, Fenici 1, Milosevic 1, Pribanic 1, iar la Turda Thalmaier 5, Talas 5, Rotaru 4, Cîntec 3, Pavel 3, Lazăr 3, Ghiță 2, Szoke 1.

Duminică de la ora 17,30, Poli are meci pe terenul campioanei Dinamo.

 

(foto: facebook.com/pg/scmpolitehnica)

 

LĂSAȚI UN MESAJ