DISTRIBUIȚI

Din anul 1992, sute de copii ai străzii i-au călcat pragul. Au fost iubiți, educați și îndrumați în realizarea unei cariere. Vorbim despre Casa de Copii ”Frații lui Onisim” din Timișoara, înființată ca o necesitate pentru copiii străzii, locuitori ai canalelor şi gărilor.

La solicitarea pastorului Petru Dugulescu, primarul de atunci al municipiului Timişoara, Viorel Oancea a pus la dispoziţie clădirea situată pe str. Dorobanţilor din Timișoara, unde centrul funcţioneaza şi acum. Activitatea centrului a început cu două zile înaintea Crăciunului din 1992, atunci când au fost aduși șapte copii dintr-un canal din Piaţa 700. Numărul lor a ajuns în scurt timp la 43. Beneficiarii acestui proiect sunt adolescenţii proveniţi din stradă, centre de plasament sau tineri aflaţi în situaţie de criză.

Este vorba de șapte băieți. Cu ei a început să funcționeze centrul. Aceștia au fost aduși dintr-un canal, spălați, îmbrăcați”, ne-a explicat Laurențiu Timiș, directorul Casei de Copii ”Frații lui Onisim”. O parte dintre copii au fost integraţi în familia naturală. Alţii sunt încredinţaţi unor familii de substitut, care le oferă afecţiunea şi educaţia de care au nevoie.

De-a lungul timpului, sute de copii au trecut pragul centrului, iar mulți dintre ei au avut succes în viață. În acest moment au rămas 19 tineri și sunt ajutaţi să îşi completeze studiile și să îşi găsească un loc de muncă. „Avem 19 băieți pe care îi ajutăm să își clădească un viitor. Este foarte greu în ziua de astăzi să îți găsești un loc de muncă. De asemenea, este greu pentru că mulți dintre ei nu au iubit școala și disciplina, însă noi îi ajutăm. Din anul 2011 am mers pe tineri dezinstituționalizați și de asemenea avem două familii cu copii care locuiesc aici”, a mai spus Laurențiu Timiș.

Tinerii care lucrează sunt îndrumați şi să îşi depoziteze salariul într-un cont personal, pentru a se putea integra în societate, coordonatorul lor fiind Doru Mircea, consilier de integrare. De asemenea, ei beneficiază de consiliere psihologică, vocaţională şi spirituală. Prin acest proiect aceștia au reuşit să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare şi de afirmare socială.

La Casa de Copii ”Frații lui Onisim” sunt găzduiți și 26 de micuți despre care Laurențiu Timiș spune că s-au integrat repede. „Noi organizăm întâlniri în cadrul bisericii, le oferim iubire și educație. Le arătăm ce înseamnă realizarea unui CV, în cazul în care vor să se angajeze. Le oferim tot sprijinul”, ne-a mai explicat directorul casei de copii.

Fiecare copil care a ajuns la centru are în spate o poveste. Unii dintre ei nu și-au cunoscut părinții, alți au fost părăsiți sau au rămas pe drumuri după ce i-au pierdut pe cei care le-au dat viață. Odată ieșiți de pe porțile orfelinatului aceștia se pot bucura de o viață normală, un loc de muncă stabil și își pot întemeia o familie.

Nicoleta POPA

LĂSAȚI UN MESAJ