DISTRIBUIȚI

Filmul Povestea unui pierde-vară își are premiera sâmbătă, la 20:40, la Cinema City – Shopping City Timișoara, în prezența echipei.

Filmul este o comedie românească de la realizatorii „Două Lozuri” cu Alexandru Papadopol, Crina Semciuc și Nicoleta Lefter. Vor fi prezenți actorul Alexandru Papadopol,  regizorul Paul Negoescu, producătorul Radu Stancu și  directorul de imagine Ana Drăghici. Așadar, după vizionare, vă puteți exprima curiozitățile legate de cum au decurs filmările și cum s-au simțit actorii în pielea personajelor.

Vă invităm să-l cunoașteți pe Petru – profesor de matematică la Politehnică, care duce o viaţă lipsită de griji. Are o relaţie deschisă cu Irina, care a acceptat ca el să se vadă şi cu alte femei din când în când. Dar Irina rămâne însărcinată, iar Petru este forţat să îşi schimbe stilul de viaţă şi să se maturizeze, la cei 42 de ani ai săi. Unul dintre prietenii lui, care i-a fost întotdeauna alături, decide să scrie o carte despre povestea sa.

LĂSAȚI UN MESAJ