DISTRIBUIȚI

Lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, va fi prezentat luni, 24 septembrie, ora 19:00, la Teatrul National Timisoara (Sala Mare). Evenimentul va avea loc în prezența actorilor Ioana Iacob, Andrea Tokai, Rareș Hontzu.
Biletele, în valoare de 10 lei, pot fi achiziționate de la Agenția de bilete a Teatrului Național din Timișoara (Str. Mărășești nr. 2).

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a masacrului de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Din distribuţie fac parte Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este primul film românesc care a fost premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut premiera în luna iulie a acestui an. Lungmetrajul semnat de Radu Jude este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.

Pelicula a mai fost recompensată cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, la Herceg Novi Film Festival – Montenegro Film Festival, și cu premiul Golden Barge pentru cel mai bun lungmetraj, la Vukovar Film Festival (Croația).

Lungmetrajul a fost inclus în secţiunea Contemporary World Cinema a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (Canada), în selecțiile BFI London Film Festival (Anglia), Haifa International Film Festival (Israel), CPH PIX (Danemarca), Bergen Film Festival (Norvegia), Viennale (Austria) și Sarajevo Film Festival (Bosnia și Herțegovina).

Filmul va avea premiera în cinematografele românești pe 28 septembrie 2018, fiind distribuit de microFILM.

TRAILER OFICIAL: https://www.youtube.com/watch?v=qUnkwkaQlws&t

LĂSAȚI UN MESAJ