DISTRIBUIȚI

Cea de-a XVIII-a  ediţie a Festivalului Vinului urmează să se desfăşoare la Timişoara, în perioada 26 – 28 octombrie 2018,  în Piaţa Victoriei.
Pe durata celor 3 zile vom avea parte de numeroase produse vinicole, dar şi de muzică şi voie bună. Şi-au anunţat prezenţa renumite podgorii din zona Banatului, dar şi din Serbia, care vor expune produse de calitate şi vor da prilejul celor dornici să le şi deguste.Vor fi amenajate în parcarea Modex standuri, la care se vor şi comercializa aceste produse.

Vineri, 26 octombrie, începând cu ora 17, muzică populară

Au confirmat participarea numeroase ansambluri şi formaţii artistice: ,,Timişul’’ al Casei de Cultură din Timişoara, ,,Doina Timişului’’ al Casei de Cultură a Studenţilor, ,,Ghiocelul” din Giroc, Izvoraşul” al Casei de Cultură din Buziaş, ,,Pusta Banatului” al asociaţiei cu acelaşi nume şi invitaţii din Serbia – Ansamblul folcloric ,,Ljubomir Ivanovic Gedza”din Kovacevac.

Sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 17.00

Tineri artişti ai Timişoarei urcă pe scenă (Facultatea de Muzică, Şcoala Cromatik Voice), alături de trupele timişoreane Alpha Team şi Stage5 Band, precum şi trupa rock Death din Serbia. Seara se va încheia în acordurile trupei Proconsul.

Duminică, 27 octombrie, vor concerta Pragul de Sus, Phaser, Pseudonym şi cursanţii Incubatorului de Artă din Timişoara.

Evenimentul este organizat de Primăria Timişoara,  prin Casa de Cultură a Municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ