DISTRIBUIȚI

Tânărul gimnast lugojean Rafael Szabo face parte din delegația României pentru Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Doha. Competiția începe joi, 25 octombrie.

Szabo face parte din echipa națională masculină, alături de experimentatul Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Adelin Kotrong și Robert Ghiuzan, care este rezerva. Antrenorii băieților vor fi Marius Urzică, Ștefan Gal și Vasile Vug. Echipa masculină va intra în calificări joi, 25 octombrie, și va începe cu paralelele, urmând ca apoi să treacă la bară fixă, sol, cal cu mânere, inele și sărituri. România va intra în prima subdiviziune, alături de echipele Rusiei, Franței, Uzbekistanului și de gimnaștii individuali din Peru, Monaco și Singapore.

(foto: facebook.com/www.romgym.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ