DISTRIBUIȚI

Campioana Timișoara Saracens a câștigat cu 38-0 meciul cu nou-promovata Tomitanii Constanța. A fost un meci fără mare istoric, amânat deoarece bănățenii au avut de jucat în Challenge Cup.

În prima repriză, constănțenii au opus o oarecare rezistență, dar fără să poată înscrie. Timișoara a dat două eseuri, prin George Tătăruș și Jack Umaga, ambele transformate de Luke Samoa. Așa cum era de așteptat, în a doua repriză, sarazinii au mai dat patru eseuri, fără ca oaspeții să poată marca nici măcar din lovituri de pedeapsă. Au ajuns în terenul de țintă al constănțenilor Tevita Manumua, Cătălin Fercu, Vlăduț Zaharia și Jody Rose, iar Samoa a mai transformat două eseuri. Cu acest rezultat,Timișoara ajunge la 24 de puncte în Superligă, unde se află pe locul 3, dar cu un meci în minus față de primele două clasate.

Partida restantă cu U Cluj se va juca însă anul viitor, conform anunțului clubului. Urmează însă Cupa României.

(foto: facebook.com/rugbytimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ