DISTRIBUIȚI

Duminică, 2 decembrie, de la ora 17.00, la aniversarea a 2 ani de la deschiderea librăriei independente La Două Bufnițe, este invitat scriitorul islandez 𝐉𝐨́𝐧 𝐊𝐚𝐥𝐦𝐚𝐧 𝐒𝐭𝐞𝐟𝐚́𝐧𝐬𝐬𝐨𝐧. Accesul la eveniment se va face în limita celor 150 de locuri disponibile.

Evenimentul va fi moderat de Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Biblioteca Polirom. Discuția se va desfășura în limba engleză și va fi urmată de o sesiune de autografe.

Jón Kalman Stefánsson, cărți apărute în limba română:

· 𝐼̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑟 𝑠̦𝑖 𝑝𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡, prima parte a trilogiei fiordurilor, apărută în limba română în anul 2014;

· 𝑇𝑟𝑖𝑠𝑡𝑒𝑡̦𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑔𝑒𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, cea de-a doua parte a trilogiei fiordurilor, apărută în limba română în anul 2016;

· 𝐼𝑛𝑖𝑚𝑎 𝑜𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖, cea de-a treia parte a trilogiei fiordurilor, apărută în limba română în octombrie 2018.

Traducerea celor trei volume a fost realizată din limba franceză, de Magda Răduță. Cărțile sunt publicate în colecția de literatură străină contemporană a editurii Polirom, Biblioteca Polirom, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.

Jón Kalman Stefánsson, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani islandezi, s-a născut la Reykjavík, în 1963. A debutat în 1988 cu un volum de poeme; unul dintre romanele sale, Sumarljós og svo kemur nóttin (Lumina de vară, apoi se lasă noaptea), a primit în 2005 Premiul Literar Islandez pentru ficţiune. Opera sa a fost de trei ori nominalizată la Premiul pentru Literatură acordat de Consiliul Nordic, printre ai cărui laureaţi se numără Tomas Tranströmer, Sofi Oksanen şi Kim Leine. În 2011, J.K. Stefánsson a primit prestigiosul P.O. Enquist Award, iar romanul său apărut în 2013, Fiskarnir hafa enga fætur (Peştii n-au picioare), a fost nominalizat la Man Booker International Prize şi a primit premiul revistei Lire pentru cel mai bun roman străin. Între cer şi pămînt, primul său roman tradus în limba română, a apărut la Editura Polirom în 2014, urmat la scurt timp de Tristeţea îngerilor (2016) și cu Inima omului, ultima parte a trilogiei fiordurilor (2018).

 

LĂSAȚI UN MESAJ