DISTRIBUIȚI

La data de 28.11.2018,  procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, au efectuat un număr de 15 percheziţii pe raza judeţului Timiş, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranţi.

   În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2017-2018,  pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Turciei, Bulgariei, Serbiei şi Germaniei a acţionat un grup infracţional organizat  format din cetăţeni români şi străini (Egipt, Siria şi Turcia).

   În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că  activitatea infracțională a grupului presupus tranzitarea migrantilor pe ruta Turcia-Bulgaria-Serbia-România, adăpostirea și cazarea acestora la mai multe adrese din judeţul Timiş şi municipiul București. Pe teritoriul României, grupurile de migranți erau călăuzite spre frontiera de vest, în vederea trecerii ilegale a acestora, ascunși în mijloace de transport, cu intenţia de a ajunge pe teritoriul statelor din spaţiul Schengen, unde erau sfătuiți să solicite azil.

   În urma cercetărilor, s-a  stabilit faptul că gruparea infractionala a traficat  peste 300 migranți,  majoritatea de origine afro – asiatică.

La sediul DIICOT-Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 24 de persoane.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. La activități au participat și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş Bucureşti.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ