DISTRIBUIȚI

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara, vă invită la vernisajul expoziţiei foto – documentare Comunismul în România, care va avea loc joi, 29 noiembrie, în intervalul orar 12:00 – 14:00, la Bastionul Maria Theresia din Timişoara.

Demersul expoziţional mobil Comunismul în România a fost inaugurat în noiembrie 2016, fiind prin dimensiuni și amploare primul de acest fel în România. Expoziţia, găzduită în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019 la Bastionul Maria Theresia, însumează peste 100 de panouri unitare din punct de vedere grafic şi complementare din punct de vedere al conţinutului, propunând un minim consens referitor la ceea ce nu trebuie să uităm din perioada comunistă.

La vernisaj vor avea intervenţii reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Timişoara, Universităţii de Vest, Societăţii Timişoara şi Memorialului Revoluţiei.

În cadrul evenimentului va avea loc Dezbaterea Cât comunism mai avem? unde vor participa Ovidiu Ganț, Daniel Vighi, Smaranda Vultur şi Radu Preda. Dezbaterea va fi moderată de Marcel Tolcea.

LĂSAȚI UN MESAJ