DISTRIBUIȚI

Echipa Ceau Cinema si realizatorii filmului Dacii liberi va invită în 7 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Merlin, pentru a saluta intrarea filmului în cinematografe. Biletele în valoare de 10 lei se vor gasi la intrare, în seara proiecției.

Care este adevărata identitate a poporului român? Cine suntem, individual și colectiv? Dintre toate episoadele istoriei noastre, Dacia a devenit subiectul celor mai multe dezbateri, polemici și teorii, mai mult sau mai puțin fanteziste. Însă filmul nu răspunde întrebărilor dacologilor, dacopaților și nici dacofobilor, ci este o invitație la dialog între tabere si, mai ales, o invitație la introspecție.

„Cred că în acest an centenar ar trebui să reținem partea bună a evenimentului petrecut în urmă cu 100 de ani, dar să fim mai rezervați cu privire la discursul la superlativ despre români și strămoșii lor și să ne uităm puțin în jurul nostru. Vom vedea că societatea în care trăim nu e nicidecum în concordanță cu acea polologhie care ne spune că noi suntem cei mai buni, cei mai deștepți, cei mai organizați, dar altcineva nu ne lasă să evoluăm. Luna nu se învârte în jurul Bucegilor, ci în jurul pământului. Când pornești la drum cu o asemenea imagine distorsionată despre tine însuți, nu ai cum să ajungi departe. Un prim bun pas este să fii realist. Și asta se aplică și la felul cum îți confecționezi și interpretezi istoria.” spune Andrei Gorgan, unul dintre regizorii filmului.

Filmul aduce laolaltă viețuitorii unui sat dacic, un istoric și un arheolog – membrii unei trupe de reconstituire istorică, un grup de mistici daci, un organizator de proteste, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetusa Regia și participanți la Congresele de Dacologie. Pe toți îi unește pasiunea comună pentru daci. Îi desparte însă viziunea diferită pe care fiecare dintre ei o are asupra unui episod istoric care devine, de la an la an, tot mai popular în România.

LĂSAȚI UN MESAJ