DISTRIBUIȚI
File source: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Composer_Rossini_G_1865_by_Carjat.jpg

Avancronică de Mircea Tătaru

Concertul simfonic de vineri, 14 decembrie, va fi dirijat de maestrul Theo Wolters şi va avea următorul program: Uvertura la Opera „Italianca în Alger” de Gioachino Rossini, Concertul pentru vioară nr.1 în re major op.19 de Serghei Prokofiev şi Simfonia nr.5 op.47 de Dmitri Şostakovici.

Arta lui Rossini este plină de vervă spirituală, melodii cuceritoare şi construcţii pline de virtuozitate. S-a manifestat cel mai bine în zona comicului, a satirei şi veseliei. Opera „Italianca în Alger” a fost compusă la 21 de ani, în trei săptămâni. Uvertura este imediat recunoscută pentru că debutează cu câteva note în pizzicato la orchestra de coarde, într-o nuanţă foarte mică, fiind urmate de un acord puternic, în fortissimo, care surprinde puternic auditorul. Acest efect ne aduce aminte de Simfonia nr. 94 (Surpriza) de Joseph Haydn, care căutase o modalitate pentru a-i trezi pe cei adormiţi în sală. Se ştie că Rossini, maestrul operei bufe, mai recicla unele materiale vechi, pentru a le folosi în alte lucrări, în special la uverturi noi. Ca şi Mozart, lăsa uvertura la sfârşitul compunerii operei şi intrând în criză de timp, era constrâns să folosească materiale mai vechi. De această dată uvertura este tematic strâns legată de muzica operei.

Concertul nr.1 pentru vioară şi orchestră în re major op. 19, îl reprezintă perfect pe Prokofiev în anii primelor apariţii pe scena muzicii mondiale. Este proaspăt, inspirat, plin de fantezie şi spontaneitate şi mai ales înclinat să-şi găsească un drum propriu în muzică. Chiar începutul concertului este oarecum altfel decât se obişnuia: un lirism subtil al unui fir de melodie ce apare în vis. Indicaţia sa de început este  sognando — visând. Datorită faptului că lucrarea are un uşor caracter ciclic, finalul concertului readucându-ne parfumul visului de început, putem spune că asistăm la un întreg vis, complex, cu învolburări şi fierbinţeli ale unor coşmaruri trecătoare, cu un scherzo viguros în partea a doua, cu lirism dar şi cu zone ritmice în saltando, în partea a treia.

Violonista Luminiţa Virginia Burcă ne va dezvălui frumuseţea acestui concert.

În următoarele 45 de minute vom asculta o mare simfonie care a făcut istorie nu numai datorită valorii ei deosebite, dar şi a discuţiilor deseori contradictorii pe care muzicologii le-au purtat în jurul ei. Înainte de compunerea ei, lui Şostakovici i s-a întâmplat ceva foarte rău. La premiera operei sale „Lady Macbeth din Mtsensk”, a avut ghinionul să participe şi Stalin, căruia nu i-a plăcut şi care a montat presa împotriva lui. Ceea ce a publicat ziarul Pravda, la 28 ianuarie 1936, l-a transformat pe marele compozitor în inamicul muzical numărul unu al Uniunii Sovietice. Atât de teribil a fost tonul articolului încât Şostakovici a ajuns să creadă că inclusiv familia sa era în mare pericol. El a renunţat să prezinte Simfonia a IV-a pe care tocmai o compusese, îndepărtând-o pentru moment şi a scris o altă simfonie, despre care credea că va fi bine primită de Stalin şi partid. În această stare de aşteptare şi anxietate, lucrarea a fost prezentată în premieră la Leningrad, în 1937. A fost o interpretare excepţională, datorată şi dirijorului Evgheni Mravinski, un mare admirator al lui Şostakovici.

Atât de mare a fost succesul, ovaţiile fiind o adevărată furtună, încât se spune că ele au durat aproape cât simfonia, 40 de minute. Mulţi oameni aveau lacrimi în ochi. Ei au înţeles atât muzica cât şi tragedia compozitorului. Cel mai bine a descris-o Alexei Tolstoi, care spunea despre simfonie că este „o tragedie optimistă”. Din păcate, din cauza locului şi timpului în care a trăit şi a creat Şostakovici, se pot folosi cuvintele lui Tolstoi, pentru a descrie întreaga sa viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ