DISTRIBUIȚI

Power Station este un program unic, cu acţiuni multi-stratificate, ancorat în procesul de dezvoltare al Programului Cultural TM2021, ce cartează domeniile în care sunt necesare intervenţii strategice. Acest program dedicat dezvoltării capacităţilor locale va sprijini operatorii culturali dinamici în a-și dezvolta noi competenţe.

Atelierul TMwork #5: Producţie ce va avea loc în perioada 28-29 Martie 2019, se va desfășura în limba engleză iar participarea este gratuită în limita locurilor disponibile și în baza completării formularului de înscriere online.

Această sesiune va analiza rolul Producţiei și a Managementului de Proiect precum și modul în care aceste procese pot sprijini cel mai bine practica și produsul artistic.

Lector în cadrul acestui seminar este Justin O’Shaughnessy, producător și profesor cu o experienţă de 30 de ani în livrarea de proiecte pentru organizaţii precum Tate, Institute of Contemporary Arts, Serpentine Gallery, Frieze Art Fair, Rich Mix, Shoreditch Trust, City University și Guildhall School of Music and Drama. Activitatea lui cuprinde spectacole, teatru, dans, film, artă plastică, site-specific, festivaluri și activităţi în cadrul comunităţii. El este, de asemenea, președinte al Open School East și membru al comitetului consultativ al Tate Britain.

Cui se adresează?

Persoanelor cu înclinaţii tehnice

Persoanelor care doresc să activeze în domeniul producţiei de evenimente

Asociaţiilor, operatorilor și organizatorilor de activităţi și evenimente culturale

Structură // Program #5

Cele 2 zile de ateliere se vor desfășura în jurul tematicii de producţie (Art Production):

28 Martie – Producţie – Justin O’Shaughnessy

29 Martie – Producţie – Justin O’Shaughnessy

Seminarul se va desfășura în limba engleză iar participarea este gratuită, în baza înscrierii prin intermediul formularului de înscriere și în limita locurilor disponibile.

Perioada de desfășurare:

28 martie, 9:30 – 17:00,

29 martie, 9:30 – 17:00,

Locaţie:

Ambasada, Strada Anton Seiller, nr. 2

Perioada de înscrieri:

05 martie – 25 martie

Cei interesaţi se pot înscrie până în 25 martie 2019, ora 24.00, prin completarea formularului de înscriere online, iar rezultatele selecţiei vor fi comunicate celor înscriși, până în data de 26 martie  2019.

LĂSAȚI UN MESAJ