DISTRIBUIȚI

În perioada 3- 31 mai are loc nouă ediţie a Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală. 

Avancronica concertului de vineri, 3 mai, de Mircea Tătaru

Prima manifestare este concertul simfonic din 3 mai, condus de la pupitrul dirijoral de maestrul Robert Farkas. În program — Fantezia simfonică Francesca da Rimini, (după Dante) op.32 de Piotr Ilici Ceaikovski, Totentanzde Franz Liszt şi Simfonia I în do minor op.68 de Johannes Brahms. (Christian Ihle Hadland, nu poate onora invitația noastră, locul său fiind preluat de tânărul pianist Gergo Nagy, Cluj).

În anul 1876 Modest, fratele marelui compozitor Ceaikovski, i-a propus acestuia câteva teme importante pentru a le transpune în muzică. Printre ele se afla şi povestea tragică a Francescăi da Rimini, pe care Piotr Ilici s-a hotărât să o facă eroina unui poem muzical. Decizia a luat-o citind cântul al cincilea din „Infernul” lui Dante Alighieri. A început primele schiţe în toamna anului 1876 şi întreaga partitură a fost gata la 5 noiembrie, acelaşi an. Tatăl Francescăi era lord de Ravena și se numea da Polenta. Dante era contemporan cu familia Polenta. Coborând în bezna infernului, prin cartea sa, întâlneşte în furtuna şi vârtejul locului sufletele oamenilor a căror minte a fost, în timpul vieţii, întunecată de pasiunea dragostei. Îl atrag două umbre îmbrăţişate ale unei tinere perechi: Francesca şi Paolo. Ea îi povesteşte cu lacrimi în ochi cum a fost obligată împotriva voinţei să se mărite cu cocoşatul, chiorul şi gelosul tiran Rimini, fratele lui Paolo. Pe Paolo, Francesca îl adora. În clipa când se petrece prima sărutare dintre Paolo şi Francesca, ce pecetluia fericirea dragostei, tiranul Rimini i-a descoperit şi prin lovituri de pumni i-a omorât pe amândoi. Acest mişcător subiect dă fanteziei o uriaşă amploare sonoră.

Orchestra nu cântă numai fortissimo, intensitatea sonoră ce îl cutremură pe ascultător provine şi din corelaţii şi contraste ingenioase de sonorităţi dense, masive. Contrastele sunt izbitoare. Dacă se poate spune, jocul culorilor ce alternează neîncetat îl ţine pe ascultător sub acţiunea unor halucinaţii. Este în fapt un sentiment de dezolare, provocat de suferinţă şi pierire, care te farmecă totodată. Este forţa morală a dragostei, neclintiă în faţa morţii şi a chinurilor infernului. Nu zugrăvirea peripeţiilor dragostei îl interesa pe compozitor, ci forţa vieţii şi a dragostei contra răului asupritor.

Dedicată lui Serghei Taneev, lucrarea a avut premiera la Moscova, la 25 februarie 1877, iar în martie a fost cântată la Petersburg.

Considerat al patrulea concert pentru pian compus de Franz Liszt, Dans macabru pentru pian şi orchestră, pe care-l vom asculta în interpretarea pianistului Pascal Amoyel, este o lucrare concertantă profund simfonică. Terminat în 1861, concertul este o înlănţuire de variaţiuni pe tema Dies irae, un simbol sonor al morţii în evul mediu. Mai mulţi compozitori, precum Berlioz, Ceaikovski, mai apoi Rahmaninov sau Haciaturian, au folosit acest motiv ca expresie a condamnării, a fatalităţii, a neputinţei în faţa sorţii. După câteva revizii successive, lucrarea a fost interpretată în premieră la Haga, la 15 aprilie 1865, la pian fiind Hans von Bülow, pe atunci student al lui Liszt.

Solist va fi pianistul Christian Ihle Hadland.

Partea a doua a concertului simfonic este dedicată în continuare muzicii lui Johannes Brahms, de data aceasta reprezentată de Simfonia I în do minor, op 68, pe care unii muzicieni, în special Hans von Bűlow, o denumeau a zecea simfonie beethoveniană. Ea a avut un lung proces de gestaţie, din 1855 până în 1876. Simfonia I nu a fost rezultatul unei acţiuni artistice demonstrative, ci un genial proces de ilustrare sonoră a frământărilor romantice, un efort creator de comunicare artistică a noilor idealuri romantice. Brahms foloseşte un ansamblu orchestral de tip romantic, în schimb se menţine echilibrat din punctul de vedere al sonorităţilor, de multe ori preferând expresivităţi clasice. De remarcat este faptul că procesele conflictuale, atât de îndrăgite spiritului romantic, se desfăşoară cu predilecţie în părţile extreme ale lucrării.

Prima audiţie a Simfoniei în do minor, a avut loc la Karlsruhe, în 4 noiembrie 1876, sub conducerea dirijorului Otto Dessof, după trei zile fiind dirijată de Brahms, la Mannheim. Simfonia a avut peste tot un binemeritat succes.

LĂSAȚI UN MESAJ