DISTRIBUIȚI

Pe 25 mai, celebra Operă de Stat de Viena – Wiener Staatsoper – își sărbătorește cei 150 de ani de la inaugurare alături de iubitorii teatrului liric de pe întregul mapamond. Sâmbătă, 25 mai, publicul din Timişoara se alătură milioanelor de spectatori din întreaga lume care vor asista, în direct, la premiera spectacolului aniversar „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“ de Richard Strauss.

Această transmisiune în direct audio-video este oferită de Opera de Stat din Viena şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti, împreună cu partenerii lor, Muzeul de Artă Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Ecoplus Internaţional – Agenția economică a Landului Austria Inferioară (Timişoara).

La Timișoara, evenimentul se va desfășura la Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara (Piaţa Unirii, nr. 1), începând cu ora 18.00. Înainte de transmisiunea video, seara va fi deschisă de un recital cu arii din opera „Don Giovanni“ de Mozart, un program susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

De asemenea, melomanii români de pretutindeni vor avea posibilitatea să asculte spectacolul „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“, în transmisiune directă audio, pe frecvenţele şi pe site-ul internet ale Radio România Muzical (http://www.romania-muzical.ro/).

 

LĂSAȚI UN MESAJ