DISTRIBUIȚI

Avancronică de Mircea Tătaru

Maestrul Radu Popa va conduce concertul simfonic de vineri, 31 mai, care va marca închiderea Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală. Din nou, un concert dominat de romantism. În program: „Sospiri” op. 70 pentru orchestră de coarde şi Concertul pentru violoncel şi orchestră, op.85, ambele compuse de Edward Elgar, „Cavalcada Walkyriilor” din Opera „Walkyria” de Richard Wagner şi Poemul simfonic „Preludiile” de Franz Liszt.

Compozitorul romantic Elgar s-a afirmat în istoria muzicii în mod special prin Variaţiunile „Enigma”, prin marşul „Pomp and Circumstance” şi prin Concertul pentru violoncel. Elgar mai este cunoscut şi datorită Concertuluisău pentru vioară, foarte iubit de Yehudy Menuhin, dar spre deosebire de acesta, în principal mai zbuciumat şi pasional, concertul pentru violoncel este mai mult liric şi contemplativ. „Sospiri” este un Adagio pentru orchestră de coarde şi harpă compus puţin înainte de începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Intenţia lui Elgar era de a compune o lucrare asemănătoare cu „Salut d`Amour” pe care să o denumească „Soupir d`Amour”, adică Oftat de dragoste. În fapt, şi-a dat seama că a doua compoziţie, cea pe care o vom asculta, este mult mai intensă şi profundă şi a hotărât să folosească un cuvânt italian drept titlu — „Suspine”. A fost dedicată concertmaestrului Orchestrei Simfonice din Londra, Billy Reed.

Timişoreanul Filip Papa va interpreta, în continuarea serii de vineri, concertul lui Elgar pentru violoncel. La premiera din Londra, în octombrie 1919, Elgar a fost poftit să-şi dirijeze concertul, restul programului urmând a fi condus de un alt muzician. Cum se mai întâmplă în mediile artistice, Elgar a primit un timp de repetiţie foarte scurt, interval în care nu a putut aduce orchestra şi solistul la un nivel acceptabil. Astfel, el a înregistrat un eşec notabil. Doar în 1960, datorită interpretării violoncelistei Jacqueline du Pré, concert înregistrat, lucrarea şi-a câştigat faima meritată, neumbrită de atunci.

Una dintre cele mai complexe compoziţii muzicale aparţine lui Richard Wagner — „Inelul Nibelungului”. A fost interpretată prima dată la Bayreuth, în august 1876. A durat 16 ore, orchestra fiind alcătuită din 100 de persoane şi 34 de personaje. Din tetralogie fac parte operele — Aurul Rinului, Walkyria, Siegrfried şi Amurgul zeilor. Începutul actului III al operei „Walkyria” debutează cu „Cavalcada Walkyriilor”. În mitologia Norvegiei, Walkyrie era o castă de fecioare războinice care adunau sufletele vitejilor morţi în bătălii şi le trimiteau în Walhalla, paradisul nordic. La începutul actului III al operei ele se adună, una câte una, pe stânca unde îşi aveau sălaşul, să o salveze, să o adăpostească pe Siegelinde, însărcinată. Zeii hotărăsc să moară pentru că s-a îndrăgostit de Siegmund. Ea nu ştia că ei erau frate şi soră, copii ai lui Wotan. Părăsim intriga foarte complicată şi spunem că totuşi Walkyriile nu reuşesc să o adăpostească pe Siegelinde, care, sfătuită de Walkyria Brünhilde, va găsi adăpost într-o colibă din adâncul pădurii. Atât de mult a impresionat publicul această cavalcadă, încât ea a fost extrasă din operă pentru a circula pe scenele de concert şi ca piesă de sine stătătoare.

Liszt a fost nu doar un excelent pianist, dar şi un mare compozitor. Creaţia sa cuprinde 1233 de lucrări. Deşi alţi compozitori au dus mai departe poemul simfonic spre perfecţiune, cum a fost Richard Strauss, cele compuse de Liszt ocupă un loc important în literatura genului. TassoOrfeuZvon de sărbătoare şi Preludiile,sunt poeme simfonice, lucrări programatice care se bazează pe subiecte sau substraturi literare. Pornind de la elemente din „Meditaţii poetice”ale lui Alphonse de Lamartine, Liszt compune Poemul simfonic „Preludiile”, pe care-l vom asculta în încheierea programului de vineri, imaginând viaţa ca o succesiune de preludii, cu întrebări vizând necunoscutul, încercările omului spre ascensiune şi lupta cu sine însuşi. Totul se petrece sub aurora dragostei, în final omul descoperindu-şi deplinătatea forţelor în lupta vieţii. Compusă cu siguranţă şi ştiinţă, lucrarea ni se adresează nemijlocit, prin firesc, fără subtilităţi alambicate. Poate şi datorită acestor calităţi ea este prezentă mereu pe scenele de concert, fiind cea mai cunoscută şi cântată lucrare de acest gen a lui Liszt.

LĂSAȚI UN MESAJ