DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din Timișoara, aflați în patrulare în zona Piața Sfânta Maria, în jurul orei 20.30, au observat pe o bancă două persoane care, la vederea patrulei, au devenit agitate. Polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora constatând că se numesc M.D., de 22 de ani, din Petroșani – Hunedoara, și G.C., de 20 de ani, din Rovinari – Gorj. Cei în cauză au declarat că au consumat substanțe interzise, asupra unuia dintre ei depistându-se la controlul corporal sumar efectuat, conform prevederilor legale, un plic din nylon care conținea substanțe vegetale de culoare verde.

S-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanțelor și preluarea cazului de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform.

În primul semestru al acestui an au fost depistate un număr de 17 persoane consumând substanțe interzise pe străzi față de 27 în primul semestru din anul 2018. Deși față de anul trecut numărul persoanelor care au fost depistate în această situație a scăzut, Poliția Locală are în atenție acest fenomen, trăgând totodată un semnal de alarmă cu privire la numărul semnificativ de tineri care consumă astfel de substanțe periculoase.

LĂSAȚI UN MESAJ