DISTRIBUIȚI

Opt echipe din Campionatul României de Tenis cu Piciorul (Futnet) se reunesc la Dumbravita Timis pentru o nouă rundă de meciuri.

Jocurile sunt programate sâmbătă, 7 septembrie, începând cu ora 9.30, pe doua terenuri, de la Stadionul Dumbravita.

Gazda competiţiei va fi CSC Dumbravita Timis, condusă de către Kriszti Csősz, formaţie care va primi vizita unei grupări vecine, Funtet Timisoara, dar şi a mai multor formaţii transilvănene, în frunte cu Tengo Salonta, cea mai titrată grupare românească la sportul cu mingea mare care se dispută la fileu. Au mai confirmat prezenţa la etapa din Banat echipele Black Hill Vatra Dornei, Futnet Oradea, Tengo Salonta jr., Rechinii Tehnici, JSF Cluj-Napoca si Team Bucovina.

Organizatorul campionatului este Asociaţia Judeţeană de Fotbal-Tenis Bihor, iar gazda turneului, CSC Dumbravita Timis, are drept parteneri în organizare Primaria Dumbravita Timis, Consiliul Local Dumbravita, Aqua Carpatica si Agrosel.

„Avem plăcerea să găzduim la noi acasă, la Dumbravita, familia tenisului cu piciorul din România. Va fi prima etapă organizată în Dumbravita, după ce anul trecut ne-am duelat doar cu echipele din această zonă şi ne-am întâlnit cu formaţiile din Ardeal în play-off. Cu ocazia etapelor desfăşurate la Cluj-Napoca, Vatra Dornei şi la Oradea, am remarcat cât de popular este acest sport în Transilvania, acum e rândul banatenilor să vadă că şi în Timis există pasiune pentru tenisul cu piciorul. Aşteptăm cu drag iubitorii de sport la Stadionul Dumbravita, unde intrarea este libera. Spectacolul sportiv este garantat”, a prefaţat evenimentul Kriszti Csősz, reprezentantul clubului gazdă, CSC Dumbravita Timis

După trei etape clasamentul general se prezintă astfel:

1. Tengo Salonta – 99 puncte
2. Futnet Oradea – 74 puncte
3. Tengo Juniori – 65 puncte
4. Dumbrăviţa Timiş – 62 puncte
5. Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc – 50 puncte
6. Black Hill Vatra Dornei – 47 puncte
7. Futnet Timişoara – 36 puncte
8. JSF Cluj-Napoca – 31 puncte
9. Bucovina Team Câmpulung Moldovenesc – 30 puncte
10. Olympiakos Radauti – 4 puncte

LĂSAȚI UN MESAJ