DISTRIBUIȚI

Lucrarea din imagine, realizată în perioada 14- 20 octombrie, în timpul evenimentului Memoriile Cetății, poate fi admirată de-a lungul canalului Bega, la adresa Splaiul Nicolae Titulescu nr.32, la „Siloz”.

”Pe această cale dorim să le mulțumim celor de la FISART − în special lui Sergio Morariu − care în acest an au fost partenerii proiectului Memoriile Cetății și care au coordonat exemplar execuția lucrării de mari dimensiuni. Gândurile bune și aprecierea noastră se îndreaptă și către cei patru artiști, Alex Baciu, Corina Nani, IRLO și Flaviu Roua, care și-au lăsat amprenta într-un spațiu ce are toate șansele să se dezvolte artistic.
De asemenea, mulțumim Cerealcom pentru că ne-au găzduit și au făcut posibilă această intervenție”, organizatorii.

Foto: Seba Tataru

LĂSAȚI UN MESAJ